David Popovici și Sebastian Stan, întâlnire de senzație: “Made in România”. Ce i-a transmis actorul nominalizat la Oscar

O imagine cu care ne mândrim: David Popovici și Sebastian Stan, doi performeri de excepție, s-au întâlnit, s-au fotografiat și au cucerit internetul.

David Popovici a publicat, vineri, pe rețelele de socializare, o fotografie în care apare alături de celebrul actor Sebastian Stan, de origine română.

Campionul la înot a menționat cu umor ce i-a transmis actorul. În imagine apare și iubita lui David, Taisia Nițuleasa, cu care sportivul s-a mutat de curând în casă nouă.

“Made in România. Da, Sebastian Stan e la fel de cool şi în realitate. Cică dacă mă antrenez destul, poate prind şi eu un rol în următorul film Marvel”, a scris Popovici pe Facebook.

David Popovici și Sebastian Stan, performanțe remarcabile

Actorul american de origine română Sebastian Stan, în vârstă de 42 de ani, tocmai a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal” pentru interpretarea lui Donald Trump din „The Apprentice”.

Aceasta este prima nominalizare la Oscar pentru Sebastian Stan, după ce a câştigat „Globul de Aur” pentru rolul său din „A Different Man”. Actorul este, de asemenea, nominalizat și la BAFTA.

David Popovici, în vârstă de 20 de ani, multiplu campion european şi mondial la înot, a câştigat în 2024 aurul olimpic la 200 m liber și bronzul la 100 m liber, la Paris.