Marius Moldovan a avut o copilărie marcată de greutăți și lipsuri, dar a găsit mereu puterea să meargă mai departe.
„Dacă am fost sărac, de unde vise?”, spune tânărul din satul Nimigea de Jos, care lucrează în pădure la tăiat lemne.
Crescut într-un internat timp de aproape 9 ani, din cauza situației familiale, Marius a fost ulterior scos de părinți și trimis să muncească pentru a contribui la veniturile familiei. După ce și-a pierdut ambii părinți, a fost nevoit să se întrețină singur încă de la vârsta de 12 ani.
Muzica i-a oferit alinare, iar primele cântece le-a interpretat în pădure, departe de ochii și judecata celor din jur. „Acolo nu te aude nimeni ca să râdă de tine și eu m-am apucat să cânt… și de acolo a început totul”, mărturisește el.
Experiențele trăite în internat i-au marcat profund muzica, fiecare vers fiind inspirat din momentele dificile prin care a trecut. Cineva i-a creat un cont pe TikTok și a început să posteze clipuri în care cânta, iar reacțiile pozitive nu au întârziat să apară.
Sacrificii pentru frații mai mici
Marius are șapte frați, iar după moartea părinților, autoritățile au vrut să îi ducă pe cei mai mici într-un centru de plasament. Refuzând să-i lase să treacă prin aceleași greutăți prin care a trecut el, a făcut tot posibilul să-i protejeze.
Pentru a depune actele necesare adopției, a mers 40 de kilometri pe jos până în Bistrița, hotărât să le ofere fraților săi o viață mai bună.
Un nou început pe scena „Românii au talent”
În prezent, Marius este căsătorit de 9 ani și are un copil de 2 ani. Muncește neîncetat pentru a-și întreține familia și frații mai mici. Înscrierea la Românii au talent nu a fost inițiativa sa – cineva l-a înscris, iar când a fost sunat pentru preselecții, a acceptat provocarea.
Momentul său a impresionat profund juriul și publicul, iar Mihai Bobonete i-a spus: „Nu îți urez succes, îți urez să câștigi Românii au talent!“
Andi Moisescu: „Marius, mi se pare că e mai mult decât muzică, e mai mult decât hip-hop. Ai trecut prin toate aceste lucruri, dar continui să vezi soarele. Ai toate motivele să fii trist, dar tu ești extrem de vesel. Este incredibil. Prin momentul tău ne-ai arătat tot ce poate fi mai bun într-un om!“
Andra, profund impresionată, a luat o decizie spontană: „Poate îți scurtez eu drumul… măcar până în semifinală“, și a apăsat butonul Golden Buzz, trimițându-l direct în următoarea etapă a competiției.