Managerul Spitalului de Urgențe Oftalmologice din București, doamna doctor Monica Pop, a transmis pe pagina dumneai de Facebook următorul mesaj:
”Luati de la farmacie vaccin antigripal si faceti-l! Gripa costa mult mai mult! Plus suferinta! Eu l-am facut! Nici un efect advers!”
Ca și ministrul Bodog, care s-a vaccinat în direct, medicul Monica Pop se oferă exemplu, sfătuind românii, în cazul în
care merg la clinici și spitale care nu îl au pe stoc, sa dea din buzunar suma respectivă și să investească în vaccin, altfel gripa va costa mult mai mult.
Cunoscutul medic oftalmolog a explicat, în cadrul unei emisiuni la TV, de ce scade imunitatea și se ajunge la cancer. ”Imunitatea scăzută îi caracterizează pe români, în mod special. Factorii care duc la scăderea imunității sunt: depresia, boala secolului, lipsa celor minimum 6 ore de somn și alimentația, adică lipsa proteinelor.
Un medic infecționist spunea că niciodată să nu pleci de acasă fără să mănânci proteine, un ou sau puțină brânză sau iaurt.
De asemenea, vaccinul antigripal e foarte eficient. Eu îl fac de 8 ani și niciodată nu am avut nicio răceală puternică, nici când făceam chimioterapie și aveam imunitatea scăzută”.
Medicul a vorbit și de perioada în care a luptat cu cancerul și ce gânduri i-a trecut prin minte când a aflat diagnosticul.
”Când am aflat diagnosticul, primul lucru la care m-am gândit și a fost o mare prostie, era să nu fac nimic. E o tâmpenie foarte mare, dar omul trece prin tot felul de stări în fața unei asemenea vești. Era o mare greșeală dacă persistam în ideea de a nu face nimic.
Apoi, m-am decis să fac tratamentul, deși nu a fost ușor, și nu am lipsit nicio zi de la spital, lucru pe care îi sfătuiesc pe toți oamenii care au această boală. Să își găsească o ocupație, să nu se gândească la boală și să nu vorbească deloc de boală”, a explicat dr. Pop care a ținut să precizeze că această maladie nu este incurabilă.
În ceea ce privește simptomele, prof. dr. Monica Pop a avertizat că boala nu are simptome evidente și că, inițial, a avut niște ușoare
tulburări digestive pe care le-a confundat cu sindromul colonului iritabil. De aceea, e bine ca orice om să își facă un set de analize și investigații, chiar dacă are impresia că e sănătos.