14 mai este ultima zi în care România va mai fi în stare de urgență. Anumite restricții vor fi ridicate, iar populația așteaptă cu nerăbdare să-și reia, chiar și parțial, vechile obiceiuri. Marcel Vela, ministrul de Interne, a venit cu o veste bună pentru pescarii amatori: din 15 mai, vor putea sta liniștiți pe baltă!
Marcel Vela a mai precizat că parcurile urmează să fie deschise, dar plimbările vor putea fi făcute doar în grupuri de cel mult trei persoane.
„Relaxarea va fi etapizată, până în 15 mai vom fi foarte atenţi să nu fie o explozie de cazuri în domeniul medical. Noi suntem într-un platou de aştepare, fără să fie o creştere semnificativă. Comparativ cu alte state, la suta de mii de locuitori, România are 4,1 de decese.
Principiul pe care putem merge este de a relaxa etapizat restricţiile, trebuie evaluare epidemiologică. Dacă ne situăm pe acelaşi platou, de la 1 iunie, vin alte relaxări. Parcurile vor fi deschise, dar doar pentru grupuri
de trei persoane, se pot face drumeţii în trei, iar pentru drumeţii se va face o declaraţie. N-am stabilit încă raza de acţiune, toate deciziile
se vor lua în funcţie de evaluarea epidemiologică de săptămâna viitoare. Va fi şi pescuitul introdus. Din 15 mai, pescarii pot să-şi pregătească familiile că pleacă„, a declarat Marcel Vela la Antena 1.
Restaurantele și cafenelele rămân închise!
Totodată, ministrul de Interne a precizat că hotelurile vor fi redeschide din 15 mai, lucru care nu este valabil pentru restaurante, baruri și cafenele. Cu lacătul pus vor rămâne inclusiv sălile de fitness.
„În principiu, de la 15 mai restricţiile de noapte vor fi ridicate, dar nu să te apuci să te duci la sală, ci pentru chestii importante. Vacanţa o văd ca pe o şansă pentru turismul românesc, poate virusul ăsta a trezit în noi
un sentiment de naţiune, să vedem răsăritul la Marea Neagră, nu doar la Mediterană. A trezit sentimentul de siguranţă naţională, nu doar globalizarea. Vom descoperi Delta, mănăstirile din Moldova”, a mai spus Marcel Vela. scrie cancan.ro