Potrivit medicului Alexandru Rafila, transportul în comun după 15 mai va fi unul dintre cele mai sensibile elemente atunci când vine vorba despre implementarea noilor măsuri pregătite de
autorități. Acesta este de părere că drumul de la recomandări până la punerea în practică este unul foarte luung și cu siguranță vor apărea multe probleme pe acest plan doată cu relaxarea restricțiilor. Ce se întâmplă cu transportul în comun după 15 mai. Rafila face noi precizări
„În ceea ce privește mijloacele de transport, sunt destul de reținut. Una e să recomanzi, și alta să poți să pui la dispoziție suficiente mijloace de transport, cu o suficientă frecvență, care să permită aplicarea acestor măsuri. În ceea ce privește transportul, o să fie unul dintre elementele cele mai
sensibile în implementare măsurilor recomandate”, a spus Alexandru Rafila. Vă reamintim că autoritățile au gândit o serie de măsuri care vor fi aplicate după 15 mai în mijloacele de transport în comun pentru a proteja cât mai eficient populația în această perioadă. Purtarea unei măști de protecție este obligatorie în toate mijloacele de transport în comun. Mijloace de transport în comun
intra-urban de suprafață (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz). Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși;
Pentru microbuzele care efectuează transport intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.
Mijloace de transport în comun inter-urban/internațional rutier (autobuz, autocar, microbuz). Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel
încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa
din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși.
Transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze
distanța de minim un metru între pasageri;
Accesul în stațiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de așteptare pasagerii să poată păstra distanța de minim un metru între ei.