Această poveste a fost publicată de Libertatea pentru femei și credem că este adevărată. Iată prin ce a trecut o femeie înainte să găsească fericirea.
„Sunt convinsă că povestea mea va surprinde multă lume. Va contraria şi va isca un noian de discuţii aprinse între amice, la o cafea. Deşi poate părea un fragment dintr-un roman sau o scenă de
film, este însă o parte din viaţa mea. E crucea aceea pe care cu toţii suntem datori să o purtăm în spinare, câte zile avem de trăit. Odată ce am cedat ispitei şi am intrat în păcat.
Se întâmpla pe când eram în ultimul an de facultate. Nu aveam prea multe prietene şi, cu atât mai puţin prieteni. Terminasem de curând o relaţie frumoasă, în care mă implicasem destul cât să sufăr luni în şir şi tot să nu reuşesc să-mi astup rănile
inimii. Evitam ieşirile în cluburi, în baruri, căci orice loc îmi amintea de el, fostul, în loc să mă destindă. Obişnuiam pe atunci să merg adesea în vizită la o amică acasă. Pe la ea veneau mulţi cunoscuţi şi se încropeau mici petreceri. Acolo mă simţeam mai în largul meu.
Toată lumea era relaxată, nu îşi făceau apariţia cupluri şi nimeni nu avea complexe. De obicei, mă conducea acasă cu maşina un băiat oarecum diferit faţă de gaşca noastră. Ne împăcam bine şi ajungeam chiar să ne facem confesiuni. Aşa am aflat că unul dintre tipii care venea pe la
amica mea se interesa de mine. Mi s-a părut curios că un bărbat ca el şi-a aplecat privirea asupra mea şi chiar m-a intrigat acest lucru. Mă gândeam că ar fi cea mai nimerită opţiune pentru a mă rupe de trecut, pentru a mă răzbuna pe cel care mi-a rănit sufletul.
Nu știe că e tată. Dar doare. Din dorinţa de a-i plăti fostului iubit cu aceeaşi monedă, în mintea mea a încolţit o idee: nu trebuia să mă implic într-o nouă relaţie. Ci doar să mă culc cu alt bărbat, să văd şi eu ce simte un om atunci când înşeală. Tipul acela îmi dădea oricum o stare ciudată
când era în preajmă. Nu simţisem niciodată până atunci fiorii aceia. Mă atrăgea într-un fel ciudat. Am mai discutat de câteva ori la amica mea acasă până într-o zi, când vocea de la celălalt capăt al firului m-a scos din amorţeală. Era el. M-a chemat urgent să purtăm o discuţie.
Nu am putut să-i rezist şi, după câteva ore, m-am trezit la realitate. Ne-am iubit cu atâta patimă, încât am şi uitat că aproape nu ştiam mai nimic unul despre celălalt. M-am speriat, mi-am
adunat hainele în fugă şi am reuşit să-i spun printre lacrimi să uite că m-a întâlnit vreodată. Nu ştiu de ce am reacţionat aşa, dar el s-a supus. Şi nu a mai dat niciun semn de atunci. Între timp,
eu am devenit mămica unui copil minunat. Iar el nu știe că e tată. Și nu va şti niciodată că e al lui. O nebunie de moment mi-a oferit cel mai preţios dar din lume, dar şi cel mai greu de întreţinut.”
