Ministrul de Finanțe, Florin Câțu a avut vești bune pentru pensionari! Acesta le-a transmis tuturor că pensiile vor fi majorate cu 40%, așa cum cere legea.
Lucrul acesta se va întâmpla însă eșalonat. Câțu a mai explicat că procentul de majorare a pensiilor în perioada următoare va fi stabilit de Executiv și va fi strict o decizie politică.
Mai mult de atât, Câțu a revenit și cu precizări legate de majorarea pensiilor. Acesta a ținut să posteze un mesaj pe o rețea de socializare.
Ce le-a transmis Florin Câțu pensionarilor!
Ministrul a postat că obiectivul Guvernului este ca pensionarii să primească în plus lunar, prin creșterea punctului de pensie, “cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată”.
“Deși trecem prin cea mai mare criză economică vom crește și pensiile. În acest an, obiectivul nostru este ca pensionarii să primească în plus lunar, prin creșterea punctului de pensie, cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.
Și Virgil Guran, consilierul premierului Ludovic Orban a transmis că pensiile vor crește cu aproximativ 14%, din punctul său de vedere.
“Pentru că situaţia economică este aşa cum o ştiţi, este cert un lucru. Vor creşte alocaţiile cu 20% şi pensiile cu minimum 10%.
Părerea mea este că în jur de 14% va fi creşterea. Şi vom eşalona celelalte creşteri în viitor, ca să ajungem la ce a stabilit legea.
Cert este că vor creşte, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Sperăm că prin măsurile luate, unele criticate, să echilibrăm cât mai repede situaţia economică. Am încercat să mărim cu aceeași sumă pentru toată lumea.
Nu am găsit soluția constituțională. Vreau să mai fac o precizare. Sincer să fiu, am încercat să găsim o soluţie să mărim cu aceeaşi sumă la toată lumea. 300 de lei şi pentru cel care are 700 de lei şi pentru cel care are 3.000 de lei.
Nu am găsit soluţia constituţională şi puteam fi contestaţi. Ne-am fi dorit o astfel de măsură”, a declarat Virgil Guran, la Antena 3 scrie ombun.net