Testamentul lui Nelu Ploieșteanu. Cine îi va moșteni averea

Avea testamentul făcut de ani de zile! Din cauza mai multor probleme de sănătate suferite, dar și pentru că a trecut prin multe greutăți, Nelu Ploieșteanu a fost prevăzător. Artistul hotărâse cine va împărți averea sa după ce moare chiar de acum câțiva ani!

Nelu Ploieșteanu a murit 2 aprilie 2021. Artistul este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică lăutărească din România. Le-a cântat unor nume importante din țară, precum Nicu Ceaușescu, Ion Iliescu și Traian Băsescu. Cântărețul a lansat peste 30 de albume cu muzică lăutărească și de petreceri.

Nelu Ploieșteanu își făcuse testamentul din 2013
În Testamentul lui Nelu Ploieșteanu se precizează că averea sa din muzică va fi împărțită în mod egal copiilor, prin testament.

”Știți de ce? Pentru că eu nu am avut nimic de la părinții mei, n-am avut cu cine să mă cert pe avere”, spunea artistul pentru Antena 1.

Din păcate, singurul băiat pe care l-a avut Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 32 de ani, în 2019. Așadar, moștenirea artistului va fi împărțită între cele 3 fete, pe care le are împreună cu soția sa.

”Patru fete i-a dat Dumnezeu și un băiat, cinci bucurii fără de care maestrul n-ar fi fost la fel de bogat. De când s-a născut, Mihăiță a suferit de o boala incurabilă, dar copilul n-a fost niciodată o povară pentru el”, spunea și soția acestuia, Elena Ploieșteanu.

Nelu Ploieșteanu s-a născut pe 16.12.1950 în satul Ciorani. A fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzica lăutărească din România. A cântat încă de la 18 ani în satul sau natal, ajungând sa cânte în restaurante precum: Caraiman, Bulevard, Doina, Crama Domneasca, Caru’ cu Bere.

În anul 1970, după efectuarea stagiului militar s-a mutat în București unde a cântat timp de 6 luni la acordeon la Teatrul de Revista ”Ion Vasilescu”, avându-l ca dirijor pe Ion Albeșteanu.

Nelu Ploieșteanu a murit vineri, 2 aprilie 2021, la vârsta de 70 de ani. Pe 18 martie 2021, vedeta a ajuns de urgenţă la Spitalul Floreasca, în urma infectării cu coronavirus, scrie fresh24