Odată cu intrarea în luna martie, toată lumea își pune întrebarea dacă mai trece România la ora de vară pe 26 martie 2023? Sunt deja câteva țari care au renunțat la acest sistem.
Ora de vară 2023. Și în acest an, România va trece de la ora de iarnă la ora de vară în ultimul week-end din martie – mai precis, în noaptea de 25 spre 26 martie.
Și asta cu toate că înainte de pandemie Uniunea Europeană părea decisă să renunțe la ideea de a da ceasul înainte și înapoi, iar acum și Statele Unite merg în aceeași direcție. Practic, încă din 2021 ar fi trebuit să nu mai schimbăm ora. Suntem însă în 2023 și practica este încă în vigoare.
În urmă cu câțiva ani, țărilor din UE li s-a cerut să aleagă între ora de iarnă și cea de vară, astfel încât oamenii să nu mai fie afectați de această schimbare.
Autoritățile române au stabilit atunci ca țara noastră să rămână la ora de iarnă pe parcursul întregului an, știut fiind faptul că, totuși, ora de iarnă este considerată standard.
Pe fondul pandemiei de COVID-19, procesul de a alege între ora de iarnă și ora de vară a fost amânat pe termen nedeterminat.
Totodată, ținând cont de criza energetică cea a lovit mai toate țările din UE în ultima perioadă, există posibilitatea ca autoritățile din tot mai multe țări să încline spre menținerea pe o perioadă cât mai lungă a orei de vară, astfel încât să se obțină economii vizibile la consumul de energie electrică.
Când va trece România la ora de vară în 2023
În 2023, în România, trecerea la la ora de vară se va face în noaptea dintre sâmbătă, 25 martie și duminică, 26 martie. Ora 03:00 a acestei nopți va deveni ora 04:00, adică vom dormi o oră mai puțin, în cea mai scurtă noapte din an. Ora respectivă va fi recuperată atunci când se va trece la ora de iarnă, adică în noaptea dintre 28 și 29 octombrie.
Același lucru se va întâmpla în celelalte state ale Uniunii Europene și în Marea Britanie, la aceeași dată. În Statele Unite și Canada, trecerea la ora de vară se va face pe 12 martie 2023.
În Israel se va trece la ora de vară pe 24 martie iar în Egipt, care a reintrodus practica după câțiva ani invocând criza energiei, pe 29 aprilie.
De ce nu renunță România la ora de vară
În România a existat o propunere privind renunțarea la schimbarea orei încă din 2018, dar ea a fost respinsă de Senat. La data respectivă şi Guvernul şi-a exprimat opoziţia față de astfel de inițiative, în primul rând fiindcă afectau corelarea cu orarul de vară al celorlalte state ale UE. Practic, la acel moment era imposibil să se renunțe la această practică.
Dar, un mai târziu, Comisia Europeană a propus eliminarea schimbării sezoniere a orei, după un sondaj online la care au participat 4,6 milioane de repondenți – cea mai populară consultare de acest tip din istoria UE. 80% dintre votanți au fost pentru eliminarea acestei practici.
Ce state au vrut să rămână la ora de vară și ce state au preferat ora de iarnă
Apoi, Parlamentul European a votat și el pentru renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an. Astfel, începând cu 2021, fiecare stat din UE urma să aibă aceeași oră tot anul, rămânând la latitudinea țărilor să decidă dacă aceasta va fi ora de iarnă (”ora standard”) sau ora de vară.
Conform propunerii de atunci a Comisiei Europene, statele care decideau să menţină permanent ora de vară (printre care se numărau Franța, Portugalia, Cipru și Polonia) trebuiau să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferau să rămână la ora de iarnă (de pildă, Finlanda, Danemarca sau Țările de Jos) urmau să facă schimbarea în ultima duminică din luna octombrie 2021. Era prevăzută, însă, şi posibilitatea unei amânări de 12 luni.