A murit cântărețul de muzică populară Nicolae Sabău. Era infectat

Cântărețul de muzică populară Nicolae Sabău s-a stins din viață după ce s-a infectat cu noul tip de coronavirus. Artistul avea vârsta de 91 de ani.

Nicolae Sabău a murit la 91 de ani, după o luptă cruntă cu virusul
Potrivit Agerpres, Nicolae Sabău era internat la Spitalul Suport TBC din Baia Mare, fiind infectat cu noul coronavirus. Anunțul trecerii în neființă a fost făcut chiar de familia consacratului artist.

Nicolae Sabău a început să se simtă rău de sătămâna trecută, când a fost itnernat de urgență la spitalul din Baia Mare. În scurt timp el a fost transferat în Spitalul suport TBC. Din păcate medicii de acolo nu au putut să îl salveze, având în vedere și vârsta înaintată a cântărețului de muzică populară.

Numele mari din muzica românească au început să își exprime regretul pentru moartea artistului. fuego a postat un mesaj foarte emoționant pe pagina sa de Facebook:

“Era o fericire continuă, energie și lecție pentru noi toți cei care am uitat sau nu știm cum se trăiește cu adevărat! A fost un om emblemă, un om în adevăratul sens al cuvântului, o enciclopedie a bunătății, un tezaur!

A fost uriaş pentru curajul său, pentru felul în care-a trăit o viaţă pornită de jos, din talpa satului, ajungând să fie iubit de-o Românie întreagă, pentru verticalitate, demnitate, trăinicie și repertoriul fenomenal pe care-l are, de la doine, la cântece de jale, despre mamă, tată, cântece de război sau tropotite reprezentative pentru Maramureșul istoric.

Acest mare artist e mai mult decât un tezaur, e o veșnicie care va continua să inspire prin vitalitate și omenie. Nu a trăit simplu, dar tot ce a sădit în viața sa a fost ca un soi de împlinire a unui destin pe care nu l-a planificat, dar l-a îndeplinit, cu iscusință, de minune.

Veșnicia a stat aproape de Nicolae Sabău, chiar acolo, la Cicârlău, în muzeul său, printre pozele și amintirile sale, pentru că el a stat în loc, sădindu-și România în piele și-n suflet, ca pe-un testament al ființei sale, cântul și costumul popular fiindu-i glia, țara, masa, neamul, mama, tata și toată existența.”, a scris Fuego e rețelele de socializare, scrie huff.ro