Acestea sunt restricțiile care ar putea să apară în țară de la 1 august. Ședință importantă la Guvern

Data de 1 august 2020 poate să vină cu noi restricții pentru români în contexul epidemiei cu noul coronavirus.

Asta pentru că sunt din ce în ce mai multe cazuri depistate pozitiv, iar numărul persoanelor infectare nu pare să scadă deloc. De aceea, este nevoie de noi măsuri restrictive pentru a încerca combaterea răspândirii virusului.

Restricțiile care ar putea să apară în țară de la 1 august

Sunt două restricții importante propuse în ședința de Guvern, iar printre acestea se enumeră limitarea programului cluburilor și teraselor în anumite zone precum și introducerea obligativității purtării măștilor în spațiile deschise aglomerate.

În acest fel, purtarea măștilor va deveni obligatorie în spațiile deschise, cum ar fi pe faleză, în piețe și în alte zone aglomerate. Iar pe plajă, membrii din aceeași familii vor fi obligați să respecte distanțarea fizică.

În plus, terasele și cluburile vor avea un program mai scurt iar toate aceste măsuri vor fi analizate în această după-amiază de către comitetul pentru situații de urgență.

Noi restricții de la 1 august 2020

Mai mult, se va propune interzicerea consumului băuturilor alcoolice între intervalul 23.00 – 06.00 dimineața și interzicerea jocurilor de noroc în același interval de timp, pentru ca în acest fel oamenii să nu mai stea în zonele aglomerate în intervalul orar menționat.

Cei care vor să se bucure de soare și plajă, trebuie să știe că este necesar să se păstreze minim doi metri distanță între șezlonguri.

Toate măsurile care au ajuns pe masa Guvernului urmează să fie discutate în ședința de miercuri.

„Specialiștii deja au formulat niște propuneri de care noi vom ține cont și cel mai probabil azi (marți – n.r.) va fi CNSU și miercuri ședință de Guvern în care, dacă e necesar,

vom modifica hotărârea referitoare la starea de alertă pentru a interoduce noi măsuri”, a spus premierul Ludovic Orban. Sursa ombun.net