Alertă în România! Mină de război găsită pe Marea Neagră

Războiul din Ucraina continuă, iar România se teme tot mai mult de un posibil atac. Suntem la câțiva kilometri de țara unde au loc bombardamente puternice în acest moment, iar teama este mult mai mare, deși oficialii asigură că suntem în siguranță. Este alertă în țara noastră, după ce o mină de război a fost găsite pe Marea Neagră.

Mină de război aproape de România
Situația din țara noastră este tot mai dificilă și panica este alimentată pe zi ce trece. România are un nou motiv să își facă scenarii negre, după ce o mină de război a fost găsită pe mare. Mai exact, acest element de război a fost observata în această dimineață, în jurul orei 08:00, de pescadorul românescu Olimpus 1.

Comandantul pescadorului a informat imediat autoritățile române. Mina marină în derivă a fost găsită în largul Mării Negre, la aproximativ 80 de kilometri de Capul Midia. După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție în raionul maritim în care a fost sesizată mina. Aceasta va fi neutralizată și se vor efectua cercetări amănunțite asupra ei, după ce va fi plasată într-un loc securizat.

“Azi 28.0.2022 ,ora 08:10, pescadorul Olimpus 1, pavilion România, aflat la aprox.37 Mm Est fata de Midia a raportat prezenta unei mine in apropierea sa. Au fost anunțate autoritățile de cooperare: Direcția Hidrografica Maritima, MRCC, BREO. Pescadorul OLIMPUS 1 va supraveghea mina de la distanta de siguranță pana la sosirea unei nave a MApN.”

O situație asemănătoare a avut loc în Turcia în acest weekend. O altă mină a fost găsită de către un pescar la intrarea în Marea Neagră, pe coasta Strâmtorii Bosfor, la Istanbul. Conform specialiștilor, mina respectivă conţinea 30 de kilograme de explozivi şi ar fi de fabricaţie sovietică.

„Aceste mine pot intra în derivă pe mare şi reprezenta un pericol”, a avertizat Marina turcă.