În zilele de 1-3 mai, românii s-ar putea să încalce toate restricțiile impuse de autorități pentru a se relaxa. Ministrul Sănătății avertizează că această perioadă s-ar putea să întârzie măsurile de relaxare începând cu 15 mai.
Avertizările ministrului Sănătății
În zilele de 1-3 mai, s-ar putea dovedi momentul în care românii ar putea încălca restricțiile impuse de autorități, iar acest lucru ar însemna întârzierea măsurilor de relaxare începând de la 15 mai Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru este de părere că sfârșitul acestei săptămâni ar putea însemna vârful epidemiei de coronavirus.
„Ne aşteptam la sfârşitul lunii aprilie, după sărbătorile pascale, la un vârf, vârful urmând să fie mai abrupt sau mai lin. Vorbeam de 10.000 – 12.000 de cazuri sau, dacă era mai abrupt, putând fi dus un pic după 1 mai şi cu un număr mai mare de cazuri, poate 15-20.000. Suntem în acel moment în care încă mergem spre vârf, dar e o pantă lină, să spunem, în acest moment, cu un număr de cazuri crescând, dar în aşa-numit platou în fierăstrău. Avem o zi un număr mai mare, a doua zi un număr mai mic, iar un număr mai mare”, a explicat Nelu Tătaru.
Conform acestuia, zilele libere de 1 Mai, trebuie bine gestionate de către români pentru a preveni răspândirea noului virus.
Relaxarea măsurilor după 15 mai
Nelu Tătaru speră ca numărul cazurilor infectate cu coronavirus și numărul deceselor să scadă, iar după data de 15 mai să aibă loc relaxarea restricțiilor.
Totodată, ministrul menționează că relaxarea se va face în momentul în care va exista un risc minim de transmitere în comunitate și că aceasta se va face în funcție de situția din teren. Românii nu vor mai avea nevoie de declarație pe proprie răspundere pentru a circula, dar vor fi interzise grupuri mai mari de trei persoane.
„Trebuie să ne obişnuim ca pe perioada verii să avem ca şi vecin virusul. De aceea, o primă etapă de relaxare va cuprinde strict nişte libertăţi care le-am pus, să spunem, la urmă, când am impus acele restricţii. Nu mai există acea declaraţie pe propria răspundere, va fi liberă ieşirea, dar individuală sau în grupuri de până la trei persoane, vom purta mască şi mănuşi în spaţiile închise şi în transportul în comun. Vom merge în magazine, dar la fel, vom intra restricţionat„, a mai spus Nelu Tătaru.
De asemenea, ministrul Sănătății a subliniat faptul că în zonele aflate în carantină totală, nu vor avea loc relaxarea restricțiilor.