BANCA MONDIALĂ, PROGNOZĂ DESPRE EFECTELE PANDEMIEI. CÂT VA DURA RECESIUNEA

Pandemia de coronavirus a afectat grav aproape întreaga planetă, iar impactul său economic este uriaș. Iată cât consideră Banca Mondială că va dura recesiunea.

Economista șefă a Băncii Mondiale, Carmen Reinhart, consideră că recesiunea provocată de pandemie va dura mai mult în anumite țări și va adânci inegalitățile, scrie Reuters.

Specialista a spus că se așteaptă să aibă loc o revenire rapidă, pe măsura ridicării restricțiilor sanitare, însă o recuperare completă ar putea să dureze chiar și 5 ani.

Specialista a explicat că săracii din țările bogate vor suferi mai mult decât restul populației, iar țările care sunt, la rândul lor, sărace, vor fi mai grav afectate decât țările bogate.

Reinhard a adăugat că rata globală a sărăciei va crește pentru prima dată în ultimii 20 de ani, ca efect al pandemiei.

Cât „costă” pandemia

Potrivit unei estimări făcute de Organizaţia pentru Cooperare

şi Dezvoltară Economică (OCDE), nota de plată pe termen lung a pandemiei de COVID-19 s-ar putea ridica la 7 trilioane de dolari.

La nivelul actual al populației globale, asta înseamnă o pierdere medie de aproximativ 900 de dolari pentru fiecare ființă umană, indiferent de locul unde trăiește. scrie cancan.ro