Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, dr. Beatrice Mahler, afirmă că ”trebuiesc găsite soluţii astfel ca spitalele să primească mai mulţi bani pentru hrana pacienţilor”, subliniind că, în prezent, ”un pacient bolnav de COVID are alocat pentru cele 3 mese, fix 10 lei/zi regim comun”.
Pacienții COVID-19 primesc mâncare în valoare de 10 lei pe zi, adică vreo 3 lei și ceva pentru fiecare masă.
Mesajul transmis de Beatrice Mahler
„Am văzut în spaţiul public diverse discuţii despre câţi bani sunt alocaţi pentru alocaţia de hrană a fiecarui bolnav. Consider că şi la noi la Institutul ‘Marius Nasta’, costurile celor trei mese zilnice sunt, din păcate, extrem de reduse conform alocării bugetare (HG 851/2018), adică a banilor pe care noi ca spital îi primim pentru a asigura mâncarea pacienţilor. Un pacient bolnav de COVID are alocat astăzi pentru cele 3 mese, fix 10 lei/zi regim comun, 15 lei/zi pentru pacientul care are şi diabet zaharat sau 16 lei/zi pentru pacientul cu tuberculoză”, afirmă Beatrice Mahler, sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Aceasta subliniază că, din perspectiva sa, la unitatea medicală pe care o conduce alocaţia pentru hrana zilnică este „mult sub nevoia reală” a pacienţilor.
„La Institutul ‘Marius Nasta’ avem bucătăria proprie, cu personal propriu, o infrastructură pe care am modernizat-o, şi măcar astfel din acest punct de vedere putem să ne gospodărim cât mai eficient conform banilor alocaţi. Deşi la ‘Marius Nasta’ suntem la limita superioară de calcul a hranei alocate zilnic, da, din păcate alocaţia pentru hrana zilnică, din perspectiva mea este insuficientă, mult sub nevoia reală a unui pacient bolnav de COVID şi nu numai!”, adaugă Mahler.
Managerul de la „Marius Nasta” subliniază că „trebuiesc găsite soluţii astfel ca spitalele să primească mai mulţi bani pentru hrana pacienţilor”.
„Iar noi în spitale tot timpul să avem în vedere ca atât calitatea, cât şi cantitatea să fie în acord cu nevoia pacientului”, conchide dr. Beatrice Mahler.