Calendar ortodox 20 iunie 2020. Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor

La 20 iunie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor. Această zi este marcată cu cruce neagră în calendar, fiind rememorat un plăcut

al lui Dumnezeu, care i s-a încredințat încă din tinerețe. Pentru viaţa sa curată, a fost chemat la arhierie, fiind numit Arhiepiscop al cetăţii Pătarelor din Licia. Calendar ortodox 20 iunie 2020. Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor. Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie

a decis să-i slujească Lui Dumnezeu de la o vârstă fragedă. A luat asupra sa grija bisericii și a dus mai departe Cuvântul Domnului. El a fost mai întâi episcop al Patarei din Licia şi, în urma sfârşitului mucenicesc al episcopului Tiranion al Tirului, a fost ales episcop în

locul acestuia. Cuvintele sale, primite de la Dumnezeu, au strălucit pretutindeni și mulți credincioși au crezut în ele. A combătut cu tărie învăţăturile eretice ale lui Origen. Atunci când dușmanii au văzut că se înmulțesc cei ce fac voia Domnului și preamăresc înțelepciunea

cuvintelor Sale, au decis să-l ucidă. I-a fost tăiat capul, după care i-a fost dus lui Hristos drept jertfă vie. El a fost așezat în lumea mai bună, fără de păcat. Pentru că a murit eroic, în timp ce propovăduia dorința Domnului, a fost încununat cum se cuvine. În scrierile sale

care ne-au rămas după tragicul său sfârșit, a vorbit despre schimbarea împăraților, despre sfârșitul lumii, despre Antihrist şi de împărăţia lui. Troparul Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curaţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Metodie, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre, scrie huff.ro