Calendar ortodox 23 ianuarie 2021. Sfântul Clement de Ancira, ocrotitorul celor necăjiţi

Calendar ortodox 23 ianuarie 2021. În această zi, este prăznuit Sfântul Mucenic Clement, ocrotitorul copiilor orfani şi al celor năpăstuiţi. Ortodoxe: Sfântul Clement de Ancira

Calendar ortodox 23 ianuarie 2021. Cine a fost Sfântul Clement de Ancira

Sfântul Clement de Ancira a viețuit în Galiția, în localitatea de la care și-a luat și numele – Ancira, în vremea împăratului Valerian (253-259), potrivit crestinortodox.ro.

Sfântul s-a născut într-o familie de rând, mama lui fiind cea care l-a ]nv[‘at iubirea de Hristos. Tatăl necredincios a murit încă de când copilul era foarte mic.

Mama lui Clement moare şi ea curând. La vârsta de numai 12 ani, Sfântul Clement purta deja haina monahală și nevointele cele de zi cu zi ale călugărilor. După doar opt ani de monahism și îndelungate nevoințe, tânărul Clement este ales episcop.

Nevointele din chilie s-au continuat cu nevointele cele din lume, viața sfântului fiind o neîncetată mucenicie.

El a pătimit mult de la toți conducătorii lipsiți de credință ai vremii, printre care împărații Dioclețian și Maximian, și guvernatorii Dometian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius și Alexandru.

Sub împăratul Dioclețian a pătimit cu moarte minunată sfântul Clement. A pus împăratul în jurul sfântului multe feluri de materii amăgitoare și înfiorătoare – de o parte argint și aur mult, scrisori împărăteșți, care dădeau

mucenicului mari dregătorii, haine de mult preț, toată bogăția și podoaba -, iar de altă parte unelte de chinuiri – mâini de fier și unghii, paturi de fier, brice ascuțite, cărbuni aprinși, căldări, coifuri înfocate, țepi, roate, lanțuri grele și o mulțime de unelte de chinuire.

Diocleţian i-a arătat lui Clement bogăţiile şi i-a spus că toate vor fi ale lui dacă se va închina zeilor. Însă Sfântul a refuzat şi după nenumărate chinuri s-a înălţat la Ceruri.