Calendar ortodox 25 iulie 2022. Este o zi importantă pentru credincioșii-ortodocși! Biserica prăznuiește Adormirea Sfintei Ana, una dintre cele mai importante sfinte din calendar. Sfânta Ana era din semintia lui Levi și a fost fiica Mariei și a preotului Natan din neamul lui Aaron.
Cine a fost Sfânta Ana, a cărei adormire este prăznuită pe 25 iulie
În fiecare an, la data de 25 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea adormirii Sfintei Ana. Toți credincioșii trebuie să știe că Ana a fost căsătorită în Galileea cu Ioachim și a născut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Sfânta Ana a fost bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Potrivit Tradiției, la vârsta de trei ani, Preasfânta Fecioara Maria a fost dusă la templul din Ierusalim. După moartea lui Ioachim, Sfânta Ana s-a dus la Ierusalim lângă Sfânta Fecioara Maria. Ea și-a petrecut restul zilelor în rugăciune, post și fapte bune.
Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, este considerată ocrotitoarea copiilor și a maternitații, căci ea a zămislit la bătrânețe, după multe rugăciuni, lacrimi și post.
În ziua de 25 iulie, când este prăznuită Adormirea Sfintei Ana, se aprinde o lumânare sfințită și se rostește cu voce tare Troparul Adormirii Sfintei Ana, precum și rugăciuni închinate Sfinților Ioachim și Ana, părinții Născătoarei de Dumnezeu.
Tropar la Adormirea Sfintei Ana
Pe Ceea ce a nascut Viata, in pantece o ai purtat, pe Curata Maica lui, Dumnezeu, de Dumnezeu Ganditoare, Sfanta Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cereasca, unde este locasul celor ce se veselesc intru slava, bucurandu-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste, iertare de greseli, pururea fericita.
Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului și bunica Mântuitorului Iisus Hristos, se află păstrate în Schitul Sfânta Ana, în Sfântul Munte Athos.
Sfânta Ana Mare este cel mai mare și cel mai vechi schit de pe Sfântul Munte Atos, fiind localizat la 340 de metri altitudine, într-o regiune fertila, aproape de vârful muntelui.
Sfinți sărbătoriți luni, 25 iulie, în Calendarul Ortodox
Pe lângă Adormirea Sfintei Ana, în fiecare an, la data de 25 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților 165 de părinți participanți la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol (553), a Sfântului Silvan de la Lavra Sfantului Serghie, a Sfintei Cuvioase Olimpiada, diaconița, din Constantinopol, Sfintei Cuvioase Eupraxia din Tabena. De asemenea sunt pomeniți Sfântul Mucenic Sact, Sfântul Mucenic Matur și Sfinții Mucenici Atal și Blandina.