Săptămâna aceasta, România trece la ora de vară. Ca în fiecare an, ora se schimbă în ultimul weekend din luna martie. Astfel, anul acesta se schimbă în noaptea de sâmbătă, 26 martie 2022, spre duminică, 27 martie 2022. Este un eveniment important pentru toată lumea, care aduce și o mulțime de efecte asupra stării noastre.
Trecerea la ora de vară
La sfârșitul lunii martie, România trece la ora de vară, iar ceasurile se vor da cu o oră înainte. Deși se spunea că unele state vor renunța la această practică, se pare că România se numără printre cele care au continuat să mai schimbe ora în funcție de anotimp.
România trece la ora de vară în noaptea de 26 spre 27 martie 2022. Astfel, ceasurile se dau înainte cu oră, iar ora 03:00 devine ora 04:00. Are loc acum cea mai scurtă zi din an, care va avea doar 23 de ore. Schimbarea orei marchează, totodată, sfârșitul iernii astronomice. Se spune că de acum va fi mult mai cald și ziua este în continuă creștere față de noapte.
Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui. Era un adevărat avantaj pentru cei care lucrau în domeniul agriculturii în trecut.
Cum ne afectează schimbarea orei
Chiar dacă o oră nu este deloc mult, iar schimbarea nu pare una majoră, se pare că ne afectează mult din punct de vedere psihic, dar și fizic. Chiar dacă pare ceva banal, urmările acestui eveniment sunt unele foarte mari.
Studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat care ar fi efectele adverse: creșterea numărului infarctelor, accidentelor vasculare cerebrale, creșterea numărului de accidente la locul de muncă, accidente rutiere sau chiar sinucideri. De altfel, starea noastră din ziua respectivă nu este deloc una bună. Unii dintre noi sunt agitați, nervoși și au tendința de a se certa cu cei din jur.
Alte persoane acuză stări de greață, dureri mari de cap și somnolență. Se pare că programul nostru este dat peste cap odată cu trecerea la ora de vară, chiar dacă este vorba doar de o oră.