Ce efecte are Superluna asupra organismului. Un medic avertizează: Mulți ajung la urgențe

Seara trecută a avut loc un fenomen astrologic extrem de important. Potrivit Observatorului Astronomic, în noaptea de miercuri, luna se află la 357.267 de kilometri de Pământ. Fenomenul este supranumit Superluna.

Superluna a apărut în noaptea de miercuri spre joi, moment în care aceasta s-a aflat la 357.267 de kilometri de Pământ, anunță Observatorul Astronomic.

Cu această ocazie, luna pare mult mai mare și mai strălucitoare și are o culoare mult mai roșiatică. Referitor la termenul de super-lună, acesta a fost dat încă din 1979 de astrologul Richard Nolle și se referă la momentul direct în care luna este cel mai aproape de pământ.

Într-un interviu acordat la Antena 3, Tudor Ciuhodaru, medic UPU la Spitalul de Neurochirurgie Iași, a vorbit despre efectele pe care superluna le are asupra organismului, dar și despre simptomele pe care multe persoane le au.

Acesta susține că foarte mulți pacienți ajung la urgențe din cauza migrenelor, dar și cu tulburări de somn, sau alimentare în această perioadă. Totodată, sunt și persoane care se confruntă cu probleme de ordin psihologic, susține medicul.

Efectele pe care Superluna le are asupra organismului
„O realitate clară este că tot mai mulți pacienți ajung în serviciul de urgență cu sindroame migrenoide, cu cefalee, cu sindroame vertiginoase, cu tulburări de somn sau tulburare de comportament alimentar tocmai în această perioadă.

Dacă vorbim despre cei cu labilități psihoemoționale sau probleme de ordin psihologic, și psihologii avertizează că există un risc suicidar crescut în această perioadă.

Pe de altă parte nu pot să nu remarc faptul că patologia traumatică și suicidară este cea care domină la astfel de categorii de pacienți și din păcate, să știți că și în acest moment la spital au ajuns foarte multe cazuri”, a spus acesta.

Medicul Tudor Ciuhodaru a amintit de anii situațiile din anii trecuți, față de cele de acum. Se pare că apar din ce în ce mai multe cazuri suicidale de strangulare, sau de înecare.

„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în anii trecuți să știți că chiar se observă o inversiune, dacă vreți, a metodelor suicidare. Suntem obișnuiți în mod uzual cu intoxicațiile medicamentoase sau cu produse din gospodărie.

În această perioadă apăreau formele severe cu strangulare, înecare, iar cel mai important, cel puțin din punctul nostru de vedere, este numărul de pacienți cu crize epileptice extrem de numeroși, care ajung în această perioadă la urgență. Pe de altă parte, trebuie să spunem totuși lucruri pe nume”, a mai adăugat acesta.

Când trebuie să se prezinte pacienții la spital?
Medicul susține că până acum niciun studiu nu a confirmat o legătură directă între superlună și astfel de variații de patologie sezonieră. Pe de altă parte, el a recomandat populației să acorde o atenție sporită celor din anturajul lor în ceea ce privește modificările comportamentale.

Totodată, Tudor Ciuhodaru mai spune că trebuie intervenit de urgență în astfel de situații, astfel încât deznodământul să nu fie unul tragic.

„Cu toate aceste variații de patologie sezonieră, nu putem spune că există o legătură directă până când nu vor fi studii clare care se confirmă acest lucru, dar recomand în continuare membrilor familiilor sau celor din anturaj care observă pacienți cu ideație suicidară sau cu modificări comportamentale să consulte de urgență un psiholog sau un psihiatru pentru a nu se ajunge la deznodământul tragic în astfel de situații”, a mai spus acesta.

Referitor la cei care se confruntă cu migrene, medicul susține că aceste stări pot ori un disconfort, iar pacienții trebuie să fie evaluați, pentru a primi și un diagnostic corect.

Pacienții sunt evaluați complet
„Pentru că par minore aceste tulburări neurologice, aceste sindroame migrenoide care pot crea un grad important de disconfort, s-ar putea să fie semnalul de alarmă că se întâmplă ceva și că este nevoie să fie evaluat un astfel de pacient și nu putem da toate aceste efecte doar pe faptul că există această lună plină.

Realitatea arată că numărul de cazuri este crescut în această perioadă, dar prudența și evaluarea rapidă unor astfel de pacienți ne poți scuti de multe neplăceri”, a mai spus acesta.

Medicul și-a amintit de superluna care a avut loc în urmă cu 8 ani de zile, moment în care era de gradă. El a precizat că în acea zi de august numărul de cazuri a fost unul extrem de mare.

„Țin minte că eram de gardă în august 2014 când a mai fost o astfel de Superlună. Atunci numărul de cazuri a fost important și chiar au fost numeroase lucruri care ar trebui să fie rezolvate în timp util, în așa fel încât viața pacienților să fie protejată”, a mai explicat medicul Tudor Ciuhodaru.