Adriana Bahmuțeanu se poate mândri cu cei doi copiii ai săi. Eduard și Maximus locuiesc împreună cu tatăl său Silviu Prigoană, iar mama lor îi vizitează des.
Deși cei doi părinți au avut certuri constante, Adriana și Prigoană au reușit să se înțeleagă de dragul celor doi copii pe care îi au împreună.
Ce mari s-au făcut cei doi băieți ai Adrianei Bahmuțeanu și ai lui Silviu Prigoană. Ei sunt crescuți de către tatăl lor
Eduard și Maximus,
cei doi băieți ai Adrianei Bahmuțeanu și a lui Silviu Prigoană au crescut crescut, iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber.
Cei doi locuiesc împreună cu tatăl său, după ce mama lor a decis în urmă cu un an că nu îi mai poate crește, motiv pentru care instanța i-a acordat custodia omului de afaceri, Silviu Prigoană.
Cu toate astea, Adriana își vede băieții des, aceasta având program de vizită constant.
Potrivit omului de afaceri, Eduard și Maximus au făcut și fac în continuare școala online.Relația dintre Adriana cu cei doi fii ai săi se pare că este una bună,
dacă stăm să analizez fotografiile postate pe rețelele de socializare.
Candidata la alegerile locale, postează des imagini în care apare alături de Maximus și Eduard, iar cei doi copiii sunt mereu cu zâmbetul pe buze.
„Am avut o grămadă de timp să stau copiii. Ei fac şcoală online acum. Absolut minunat. Mie mi se pare mai bună şcoala online decât şcoala în clasă.
Asta e părerea mea personală. Pentru că am posibilitatea şi să observ cum predau profesorii. Copiii mei mai fac şi suplimentare, spunea Prigonă în emisiunea lui Măruță.
Adriana Bahmuțeanu candidează la Primărie
Adriana Bahmuțeanu, în vârstă de 46 de ani candidează la Primăria sectorului 1 din București și este hotărâtă să obțină locul de primar.
Bruneta este de părere că șansele de a deveni primar este foarte mare, motivându-și decizia de a intra în politică susținând că s-a săturat să vadă în ce situatie este Capitala.
Deși nu s-a implicat niciodată în politică, acest lucru nu o împiedică să-și urmeze planul. Astfel,
putem spune că viața Adrianei Bahmuțeanu decurge foarte bine, iar copiii ei sunt fericiți avându-i alături pe cei doi părinți.