Cupolă de foc deasupra României: mâine va fi prăpăd

Vremea de mâine 27 august 2023. În intervalul 26 august – 27 august valul de căldură se va extinde şi intensifica în toată ţara. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi va fi caniculă în toate zonele de câmpie, deal şi podiş. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 şi 39 de grade, cu valori mai scăzute pe litoral unde se vor înregistra 28…30 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat averse şi descărcări electrice, după-amiaza, în zonele montane.

Valul de căldură va persista în toată ţara. Va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în toate zonele de câmpie, deal şi podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 35 şi 38 de grade, mai scăzute pe litoral până spre 28…31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 17 şi 26 de grade, mai coborâte în zonele depresionare până spre 10…11 grade. Vor fi înnorări şi izolat averse şi descărcări electrice după-amiaza în special la munte, iar în rest cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Banat, mai ales în sudul regiunii şi în vestul Carpaţilor Meridionali.

Valul de căldură, canicula şi disconfortul termic accentuat vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 36…38 de grade şi cea minimă de 17…21 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Vremea la munte: Vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin dimineaţa şi noaptea, dar după-amiaza vor fi înnorări şi izolat averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali.

Vremea pe litoral: Vremea va fi călduroasă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 31 de grade, iar cele minime între 20 şi 24 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura apei mării va avea valori de 25…..27 de grade.

Pe o vastă zonă extinsă din estul Spaniei, sud-estul Franţei şi nordul Italiei (cu manifestări severe inclusiv în Insulele Baleare, în Corsica şi Sardinia) peste Elveţia, vestul Austriei şi al Cehiei spre sudul Germaniei şi Polonia vor fi ploi frecvente şi intense ce vor acumula pe alocuri 50…80 l/mp, vor fi însoţite de oraje, de căderi de grindină (izolat de dimensiuni medii şi mari), precum şi de rafale de vânt. Înnorări temporare şi ploi locale vor fi şi în Europa nordică şi nord-vestică, iar vântul va fi mai intens pe litoralul atlantic, în bazinul Mării Nordului şi al Mării Egee. Valul de căldură va persista şi local se va intensifica în sudul Italiei, estul Austriei, Ungaria, Slovacia şi Peninsula Balcanică (în special vestul acesteia), unde se vor atinge temperaturi în general de 36…38 de grade, în timp ce în nord, în vest şi local în centru (în zonele cu ploi abundente) vremea va fi răcoroasă, iar faţă de zilele anterioare valorile termice vor fi semnificativ mai ponderate în Peninsula

Iberică şi nordul Italiei. În zonele cu ploi abundente, vânt intens şi în cele cu val de căldură persistent, serviciile meteorologice naţionale au emis alerte cod galben, portocaliu şi chiar roşu (detalii pe meteoalarm.org).