Două gravide au murit joi din cauza Covid-19 – una în ambulanţă iar cealaltă în spitalul din Baia Mare

Două femei însărcinate și diagnosticate cu Covid-19 au murit. Una avea 31 de ani, era gravidă în cinci luni și s-a stins la Spitalul din Baia Mare, iar cealaltă, în vârstă de 39 de ani, a murit în ambulanță, între Arad și Timișoara.

Femeia era internată la Spitalul Județean Arad, dar joi i s-a făcut rău iar medicii au decis să o ducă, de urgență, la Timișoara.
Din păcate, pacienta a intrat în stop cardio-respirator, pe drum, între spitale.
Potrivit medicilor din Timișoara care au încercat să o resusciteze îi scăzuse foarte mult nivelul de oxigen din sânge, una dintre complicațiile severe produse de această boală.
Direcția de Sănătate Publică Arad a deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Sursa protv.ro