Elena Băsescu, despre viața cu trei copii: „Nu mi se pare așa greu”

Elena Băsescu (40 de ani) s-a ascuns sub masca Unicornului în show-ul Masked Singer difuzat de Pro TV.

Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Elena a dezvăluit cum au reacționat cei trei copii ai ei când au aflat, dar și cum se descurcă cu creșterea lor.

„Cu tata m-am consultat înainte să accept propunerea. A fost foarte încântat de costum. Am fost de acord amândoi că Sofia, Traian și Anastasia vor fi cuceriți de costumul Unicornului.

Nu le-am spus [copiilor], ne uitam la show împreună în fiecare vineri. Nu le-am spus, dar au îndrăgit Unicornul instantaneu.

Noi și iubim căluții foarte mult. Familia mea iubește caii. Mama este o mare iubitoare de echitație. Duce copiii în fiecare weekend la echitație.

Înainte să accept am spus: «Cred că de dansat o să pot, dar va fi imposibil să cânt». Îmi era și frică să-mi aud vocea. Nu mă vizualizam cântând. Dar am reușit, după multe ore de repetiții, să cânt trei piese cap coadă, zic eu, onorabil”, a spus Elena.

„Mama cum ai putut să stai în costumul ăla? Mama, de ce s-a transformat fața ta așa? Dar cum era masca?”, au fost doar câteva dintre reacțiilor copiilor ei.

Elena Băsescu, despre viața cu trei copii: „Nu mi se pare așa greu”
Elena este mama a trei copii, două fiice și un fiu, Sofia Anais (7 ani), Anastasia (2 ani) și Traian Jr. (5 ani și jumătate).

Sofia și Traian Jr. sunt copiii acesteia din relația cu fostul soț, Bogdan Ionescu. Mezina, Anastasia, este fiica Elenei și a fostului ei partener, Cătălin Gheorghe (27 de ani).

Întrebată de Adela dacă îi este greu să fie mama a trei copii, Elena a mai spus: „Nu mi se pare așa greu. Până la urmă, noi femeile suntem făcute să naștem, să aducem viață pe pământ, să-i îngrijim”.

Vorbind despre tatăl ei, Elena a mai spus: „Este un bunic foarte implicat, extraordinar de implicat. Acum este perioada în care îi arată fetiței mele Sofia cum să folosească mailul. Ea și-a făcut adresă de mail. (…)

În weekend [copiii] rămân la mama și la tata. (…) Am fost destul de stricți cu ei. Toată familia. Cred că nu au făcut ce fac copiii de obicei, haosul acela. Când le-am spus că gata și că este prea multă gălăgie, au înțeles. Și pe tata îl ascultă doar dintr-o privire”.