Elena Udrea este însărcinată pentru a doua oară? Partenerul de viață al fostului ministru a făcut primele declarații

După ce s-a tot vehiculat că Elena Udrea ar aștepta un al doilea copil, Adrian Alexandrov a făcut primele declarații în exclusivitate pentru Antena Stars, unde a spus care este adevărul, de fapt!

Pe data de 20 septembrie 2018, atât viața Elenei Udrea, cât și a lui Adrian Alexandrov s-a schimbat radical.

Fostul ministru a născut la zece mii de kilometri distanță, în Costa Rica, o fetiță sănătoasă pe care a numit-o Eva Maria.

Deși a venit puțin mai devreme de termen, micuța a primit nota zece din partea medicilor.

La doar câteva zile până când va fi aniversarea de doi ani a micuței Eva Maria, în presă a început să se vehiculeze că Elenei Udrea și Adrian Alexandrov ar urma să devină părinți, din nou.

Conctactat de reporterii Antena Stars, partenerul de viață al fostului ministru al României a clarificat situația în legătură cu presupusa sarcină

a Elenei Udrea. Adrian Alexandrov a infirmat toate zvonurile referitoare la un al doilea copil, argumentând

că sunt mult prea îndrăgostiți de Eva pentru a se gândi la un al bebe. Însă nu ar spune nu unui al doilea copil peste un an sau doi.

„Elena Udrea nu este gravida. E prea multă iubire momentan pentru Eva,

ca să existe un alt bebe. Dar nu spunem nu, poate peste un an sau doi.” a spus Adrian Alexandrov pentru Antena Stars. scrie infamilie.tv