Florin Călinescu face PRAF noul guvern: „Numele Mizeriei, Nemerniciei şi trădării Ţării, se cheamă pnl+usrplus+iohannis”

Actorul şi realizatorul TV Florin Călinescu a publicat duminică seară un mesaj, pe pagina sa de Facebook, în care se arată extrem de nemulţumit de cooptarea la guvernare, în noua coaliţie a forţelor de dreapta, a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), pe care o califică drept “trădare”.

Florin Călinescu consideră că UDMR nu acţionează în interesul României, afirmând că reprezentanţii partidului îşi iau „subiectele şi predicatele acaparării Transilvaniei” de la Budapesta. Discursul şovin al actorului nu s-a oprit aici, el numindu-i pe membrii UDMR „chiurtoşcolaci”.

„Numele Mizeriei, Nemerniciei si tradarii Țarii, se cheama pnl+usrplus+ iohannis. Să legi la căruta guvernarii câinele vagabond udemerist, așa se cheamă.

Adică, în secunda doi a negocierilor, chiurtoșcolacii sa plece ca preșurile, la Budapesta pentru a primi de acolo subiectele si predicatele acapararii Transilvaniei, asta depașeste orice limita.

Vorbesc in nume propriu. Fara de partid, făra de tovarăși…haiduc…”, a scris Florin Călinescu.

Florin Călinescu, candidat la Primăria Capitalei

Florin Călinescu, cunoscutul om de televiziune, a pierdut alegerile locale 2020, însă a avut o reuşită. A câștigat mai multe voturi decât candidatul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu o experiență în politică și guvernare de aproape de ani.

Astfel că actorul a obținut 1,7% din voturile bucureștenilor pentru funcția de primar general al Capitalei, urmat de Călin Popescu Tăriceanu cu 1,6%.

Fostul jurat de la Pro TV a candidat din partea Partidului Verde, care l-a susținut în această campanie electorală.