Sunt nedormiți, epuizați și departe de familii. Despre eroii în halate vorbim care, de mai bine de mai bine de 9 luni, luptă în prima linie cu coronavirusul. În spatele combinezoanelor se ascund povești
emoționante de viață. Una dintre ele este Mirela, o asistentă de la secția ATI a Spitalului din Câmpulung Moldovenesc. E acolo pentru pacienții ei, le oferă sprijin și încurajare, deși pentru ea colegii ei nu mai pot face nimic.
E bolnavă de cancer, dar tratează pacienții la ATI
Asistenta în vârstă de 52 de ani a fost diagnosticată cu cancer în stadiul patru. Nu știe cât mai are de trăit, dar știe că la spital e nevoie de ea. Ar putea
oricând să stea acasă, în liniște, însă vrea să facă ceea ce o face fericită. Să fie lângă cei în nevoie.
“Am 52 de ani și sunt asistentă medicală la secția de Anestezie și Terapie Intensivă din spitalul din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Am
văzut destui oameni murind. Să-i păcălești, uneori ajută. Eu am cancer în stadiul patru, dar mai am mult de muncă la spital. Pe mine nu mă poate păcăli nimeni. Medicii sunt sceptici. Eu am învățat să citesc în priviri. Se uită lung la tine, cu compasiune, încearcă să te încurajeze, dar eu știu unde mă aflu.
Eu am fost la muncă în pandemie, la ATI, și voi merge și acum. Faptul că merg la spital mă ajută să mai trăiesc. Pacienții au nevoie de mine”, povestește Mirela. Povestea ei e cutremurătoare. Vorbește cu tărie despre propria boală. E cadru medical, așa că recunoaște imediat privirile sceptice a medicilor pe mâna cărora a ajuns. Dar nu se lasă.
„Am început tratamentul în 2017 și tolerez foarte greu chimioterapia, dar încerc din răsputeri să rezist. În luna aprilie îmi săriseră în aer analizele, markerii tumorali erau de 100 de ori mai mari, semn că boala se extinsese. Am sunat medicul la Iași și mi-a zis că-i pandemie, că sunt în zonă roșie,
în Suceava, și că nu prea mă poate primi. Mi-a spus să mă izolez. Am mers la Suceava, apoi am sunat la Cluj. Am sunat la MEDISPROF, am ajuns la doamna doctor Sabău. I-am zis așa:
Sunt în zonă roșie, îmi închideți telefonul sau vă povestesc eu tot? M-a ascultat până la capăt! O doamnă. Un medic și un om împreună, la un loc. La Iași când eram la tratament, simțeam că îmi vine tavanul în cap, la Cluj am simțit cu totul altceva. Că trăiesc, că mai pot. Așa vin și la Casa Filip, ca într-un concediu, deși munca mea este în spital.
