Iohannis, anunț crunt despre pensii! Surpriză totală pentru 5 milioane de români

Anunț crunt despre pensii al președintelui Klaus Iohannis.

Este o surpriză totală pentru cinci milioane de români. Șeful statului are o ieșire extrem de dură la adresa PSD,

după ce social democrații au amendat hotărârea Guvernului în privința pensiilor. Executivul a decis creșterea acestora cu 14%, dar PSD nu e de acord. Vrea 40%.

Președintele Klaus Iohannis acuzat în termeni foarte duri, miercuri, de la Palatul Cotroceni, amendamentele pe care

le-a impus PSD legii privind rectificarea bugetară, în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

”Pot să vă spun un lucru care sincer m-a întristat și chiar m-a surprins un pic: azi, în comisiile de buget reunite, PSD, cu sprijinul unor traseiști,

a votat proiectul rectificării bugetare, și dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, ar costa peste 6% din PIB.
”PSD vrea să detoneze finanțele publice”

Evident că acești bani nu există.
PSD vrea doar să detoneze finanțele publice. Astfel de practici am mai văzut și pe vremea lui Dragnea.

Nu vor decât să mai prindă câteva voturi, dar cred că nu vor prinde.”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a refuzat să spună dacă va promulga inițiativa legislativă privind acordarea a 500 de euro stimulent de risc pentru profesori.

”Voi spune când o voi avea legea în față.”, a precizat Klaus Iohannis.

În context, trebuie precizat că PSD a scos, în comisiile de specialitate din Parlament,

articolul din rectificarea bugetară potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%. În ciuda opoziției susținute a Guvernului

la această nouă modificare de lege, social-democrații insistă că există bani pentru majorarea pensiilor cu 40%.

“Eu personal susţin cu mare entuziasm orice creștere de pensii, salarii, bonusuri pentru medici sau profesori. Trebuie însă să ținem cont de constrângerile bugetare,

iar aceste creşteri vor fi posibile atunci când bugetul țării va permite astfel de creșteri.
În acest moment, tot ce s-a putut, s-a realizat.

Alocațiile copiilor sunt deja crescute și vor crește în continuare în etape. Pensiile au crescut de la 1 septembrie cu 14%. Este un fapt, se pot număra banii.

Atât a hotărât Guvernul să se întâmple în acest an. Atunci când bugetul va permite noi creșteri, evident că ele vor fi puse în operă”, a mai răspuns şeful statului la întrebarea altui jurnalist.

Mai multe amendamente propuse de PSD
Comisiile parlamentare au mai adoptat un amendament, propus tot de PSD, prin care se majorează sumele repartizate

UAT-urilor cu 1 miliard de lei, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar

500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale.

Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor,

pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.

Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii,

sumă destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Tot în şedinţa de miercuri, comisiile au decis majorarea salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, adică din acest an. Sursa capital.ro