Loredana Chivu este faimoasă pentru numărul de intervenții pe care și le-a făcut, atât la nivelul feței, cât și la nivelul corpului.
La sâni și-a făcut până acum cinci intervenții, ultima având loc în iunie. Ea și-a pus implanturi uriașe, de 2 kilograme, pentru a avea printre cei mai mari sâni din România.
Vedeta se declară mulțumită de noile silicoane. Ea ar fi trecut de la vechile implanturi, care împreună aveau 1600 ml la unele noi, care au în total 2100 de mililitri.
„Tot ce mi-am făcut, mi-am făcut pentru mine, să mă simt eu împlinită, nu am făcut pentru vreun iubit sau pentru cineva anume”, a explicat Loredana Chivu pentru Click.
„Pur și simplu asta mi-am dorit”. Blonda și-a făcut și o liposucție cu această ocazie. „Mi-am pus alte silicoane și mi-am făcut și o liposuctie”, a declarat vedeta. „Acum am un abdomen plat, o talie de viespe, sâni mari și pot spune că am și cel mai frumos fund de la noi din țară”.