Ludovic Orban dă asigurări că anul școlar 2020-2021 va fi reluat, într-un mod sau altul, indiferent de situația epidemiologică.
În cursul zilei de joi, 30 iulie, premierul Ludovic Orban a afirmat că autoritățile sunt pregătite să asigure deschiderea anului, indiferent de situația pandemică din țară.
Singura necunoscută în acest moment este modalitatea în care cursurile se vor relua, cel mai probabil scenariu fiind cel hibrid, avansat și de Klaus Iohannis în urmă cu o zi.
Ludovic Orban spune că elevii vor relua cursurile în toamnă: Anul școlar va fi reluat, indiferent de situaţia epidemiologică
România raportează, de mai bine de o săptămână, peste 1.000 de cazuri zilnic de infectare cu Covid-19, însă guvernanții nici nu se gândesc să amâne startul viitorului an școlar.
Ludovic Orban, prezent joi într-o vizită de lucru în județul Sibiu, i-a asigurat pe copiii și pe părinții din țară că, din septembrie, școlile se vor deschide.
Sistemul hibrid, scenariul cel mai probabil de reluare a anului școlar
Recent, ministrul Educației, Monica Anisie a afirmat că scenariul cel mai probabil a fi pus în practică pentru începerea anului școlar din septembrie este sistemul hibrid, în care, prin rotație, unii elevi vor merge fizic în clase, iar alții vor face cursuri online. Despre acest scenariu a vorbit și președintele Klaus Iohannis.
Șeful Statului a spus, miercuri, că situația epidemiologică pe care o traversează România le va permite elevilor să se întoarcă în bănci. În aceste condiții, cel mai probabil este scenariul mixt, care presupune atât cursuri online, cât și cu prezența celor mici în unitățile de învățământ.
”Situația deschiderii noului an școlar și implicit a noului an universitar este una de extremă importanță și mă preocupă foarte mult. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și a unor scenarii. Școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea
Ar fi foarte complicat să avem numai școală online. Și atunci ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil, și în funcție de condițiile locale, vom avea mai mult școală normală, deci cu elevii la școală, sau mai mult online, sau în sistem mixt.”, a spus Iohannis. scrie ombun.net