Cununia noastră a fost doar o afacere cu doi asociați
Singura femeie care a însemnat vreodată ceva pentru mine m-a cerut de soț din interes! Avea nevoie de bani, iar acei bani i-ar fi primit de la părintii ei doar dacă se căsătorea. Am acceptat, dar nu pentru cei 5.000 de dolari pe care mi-i promisese, ci doar ca să fiu aproape de ea.
Am o… afacere. Am intrat în ea fiindcă nu trebuia să fac cine știe ce, nu presupunea niciun risc. Era așa, ca o joacă. Mă distram și, pe deasupra, îmi ieșeau, la sfârșit, niște bani frumoși. și asta fără să fiu nevoit să păcălesc vreun patron de firmă cu acte false, așa cum făcusem până atunci. E drept, câștigasem bine de pe urma înșelăciunilor, dar nu e viață ușoară să te tot uiți în urmă, ca să vezi dacă nu ești urmărit, să tresari când sună cineva la ușă, să te uiți cu teamă pe vizor, ca nu cumva vreun polițist sau, mai rău, vreun păcălit să vină după tine.
Locuiesc într-un oraș mic, Cugir. Loviturile le dau în alte părți, așa că oamenii de aici știu că am o firmă de import-export și că-mi merge tare bine. Cum să nu-mi meargă, dacă am o mașină ultimul răcnet, stau tot timpul prin baruri, duc o viață, cum s-ar zice, pe picior mare?! Dar, ca în orice afacere, mai sunt și perioade proaste.
Într-una din aceste perioade m-a găsit Sorina, fosta mea colegă de liceu, de care fusesem îndrăgostit până peste cap. Nu avusesem nicio șansă, era dintr-alea cu ochelari de cal, nu vedea decât carte și iar carte. Nu ieșea la petreceri, la film, nicăieri. Păcat de ea, că era frumoasă, și mai era și deșteaptă. Așa că, după ce-i făcusem curte în van, mă reorientasem spre o altă colegă, mai accesibilă. Dar în sufletul meu tot mai simțeam ceva pentru ea. De aceea inima mi-a luat-o la galop când am văzut-o intrând în bar și așezându-se lângă mine.
— Salut! mi-a zis ea, simplu. Ce faci? Cât a trecut de când nu ne-am văzut? Vreo cinci ani, așa-i?
— Vrei să spui cinci ani de când n-am mai stat de vorbă. Că, așa, te-am mai zărit, în vacanțe, dar n-aș putea spune că ai avut ochi pentru mine.
— Dar am avut pentru altcineva? știi bine că nu, așa că n-ai ce să-mi reproșezi. De altfel, n-ai suferit prea mult după mine…
O priveam cu admirație, nu mă puteam abține. Era aceeași, la fel de frumoasă, n-ai fi zis că avea douăzeci și cinci de ani, arăta ca o puștoaică de șaptesprezece. Dar ochii ei erau triști. 0 tristețe care nu era trecătoare își lăsase amprenta pe chipul ei drăgălaș.
— și de-asta ai venit, să dezgropăm trecutul? M-aș mira.
— Nu, vreau să-ți propun o afacere.
— Mie? Păi, parcă ești medic, nu ai tu treabă cu afacerile…
— Sunt doar pe jumătate… 0 să-ți explic, a continuat ea. De-asta te caut, că doar în tine am încredere. Dar nu putem discuta aici, a zis ea, uitându-se în jur.
Nu era nimeni la bar, dar i-am respectat dorința. Am ieșit în parc și, după ce ne-am așezat pe o bancă, Sorina mi-a spus planul ei.
— Glumești, am zis eu după ce am ascultat-o, fără s-o întrerup.
— Am eu aerul unui om care glumește?
Nu, nu avea. I-am cerut timp de gândire. Fiindcă, oricât de tentant suna, oricât de mult îmi plăcea mie de ea, nu mă puteam arunca așa, cu capul înainte. Trebuia să reflectez mai mult. A doua zi, am sunat-o.
— Bine, sunt de acord!
— Cu toate condițiile, da?
— Da, sunt om de onoare. Cu toate condițiile.
