Mama lui Nikola Tesla era româncă?

Originea etnică a lui Nikola Tesla a fost dezbătută în nenumărate rânduri. Națiuni precum România, Serbia sau Croația sunt convinse că Tesla le-ar fi aparținut. Totuși, care este originea

lui Nikola Tesla? Nikola Tesla (1856 – 1943), unul dintre cele mai mari genii ale omenirii, s-a născut în noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, ca fiu al preotului ortodox sârb Milutin Tesla şi al Gicăi Mandici. Numele iniţial de familie era Drăghici, dar acest nume a fost înlocuit în timp, prin

porecla de Tesla, după meseria transmisă din generație în generație, cea de dulgher (n.a. teslari). Familia lui Milutin Tesla a locuit în comuna Similian, la poalele munţilor Velebiti, acolo unde Milutin Tesla era preot. Comuna Similian se află la 12 km de Gospici, localitate ce s-a aflat în Serbia și este astăzi în Croația. Totuși, e clar că Nikola Tesla are origini românești, dat fiind că

mama sa era româncă. Tesla a fost cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean al Statelor Unite ale Americii. Despre Gica Mandici se cunosc puține informații. Se pare că femeia a rămas de tânără orfană şi a trebuit să se ocupe de cei şase fraţi mai mici. Căsătoria cu Milutin a fost șansa ei de a duce o viață mai bună. Preotul Milutin și Gica

au avut cinci copii: Nikola, Dan, Anghelina, Milica și Marița. Cine a fost Nikola Tesla? Nikola Tesla a fost un inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale. Acesta este considerat ca fiind un important om de știință al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Acesta este considerat a fi un

pionier în domeniile roboticii, balisticii, științei calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice. Nikola Tesla a murit de unul singur, într-o cameră de hotel, în New York, în anul 1943. În onoarea sa, unitatea de măsură a câmpului magnetic în Sistemul internațional de unități este denumită „Tesla”. Ce obiceiuri ciudate avea Tesla? Despre Nikola Tesla, se spune că

nu dormea decât două ore pe noapte. Există legende conform cărora odată ar fi lucrat 84 de ore în continuu. Nikola Tesla calcula cu exactitate volumul pe care îl avea mâncarea ce urma să o consume. Înainte de a mânca, își făcea un teanc de 18 șervețele. Nu 16, nu 17, nu 19,

ci exact 18, pentru că cifra 18 este multiplu de 3 și Tesla făcuse o obsesie pentru cifra 3. Celebrul inventator a murit în camera 3327 de la etajul 33 al unui hotel, cu trei zile înainte de a împlini 87 de ani.