Povestea de viață prezentată în materialul de mai jos este ficțională, dar inspirată din viața reală, numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
Se face acuși un an de când eu și Simona ne-am căsătorit și ne-am gândit să sărbătorim în liniște, doar noi doi. Poate o să-i invităm și pe nași, dar în niciun caz pe mamele noastre! Cine știe ce idei le-or mai trece prin cap!
După ce i-am prezentat-o mamei pe Simona, ea mi-a zis direct, parcă uimită de alegerea mea:
— Fata asta îl are pe cel rău în ea!
— Cum poți să spui așa ceva, mamă? Ce te face să crezi asta?
— Are o privire întunecată, care nu mi-a plăcut deloc! Ai face bine să te desparți acum de ea.
— Dar nici măcar nu o cunoști! Sunt sigur că o să îți schimbi părerea în timp…
— Radule, ascultă-mă pe mine și nu te lega la cap cu fata asta! Mie nu îmi place și gata! Nu o să-ți permit să o aduci în casa mea!
Eram dezamăgit de atitudinea mamei. Nu știa nimic despre Simona, dar o judeca. știam că e o femeie simplă, de la țară, dar nu am crezut că putea fi atât de limitată!
Nici vizita la mama Simonei nu a decurs mai bine. De cum a deschis ușa, mama ei a protestat:
— Ce e cu huliganul ăsta la mine la ușă?
— Mamă, este Radu, prietenul meu. A venit să te cunoască.
Mama ei a aruncat cât colo buchetul de trandafiri albi pe care dădusem o groază de bani. M-a ținut în holul de la intrare și m-a atacat direct, punându-mi întrebare după întrebare, printre care ce studii am, cu ce mă ocup, cât câștig, dacă am casă.
Eu și Simona am continuat să ne întâlnim în secret. Dacă relația noastră provoca atâtea discuții în ambele familii, am ajuns la concluzia că era mai bine să nu mai spunem nimic până reușeam să ne cumpărăm o casă a noastră.
Fără să știm, mamele noastre au luat legătura și au început să ne pună bețe în roate. Aflau detalii despre noi de la sora mai mică a Simonei, care trăsese cu ochiul și aflase parola ei de Facebook și îi citea mesajele de-acolo și din telefon. Așa au aflat că noi depuseserăm dosarul la bancă pentru un credit imobiliar. în ziua în care am stabilit să megem să vedem un apartament, m-am trezit că, brusc, mamei i s-a făcut rău.
— Aoleu, Radule, simt că mi-a venit sfârșitul… Stai lângă mine și ține-mă de mână până îmi voi da ultima suflare…
— Mamă, vorbești prostii! Sun imediat la 112!
Am pus mâna pe mobil, dar mama l-a luat și l-a aruncat în celălalt capăt al camerei.
— Lasă telefoanele, Radule, că mă pierzi! ține-mă de mână…
Mobilul s-a făcut bucăți și nu mai aveam cum să o anunț pe Simona că nu ajungeam la timp la vizualizarea apartamentului. Am căutat mobilul mamei. De negăsit, probabil îl ascunsese! Din fericire, am reușit până la urmă să asamblez telefonul meu și să-l fac să meargă. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să chem o ambulanță.
— Ce simptome are? m-a între-bat o voce groasă.
— Spune că moare…
— Alte simptome?
— Nu cred….
— O să vă trimitem o ambulanță. Probabil e un atac de panică.
Abia atunci am început să bănuiesc că mama se prefăcuse, din moment ce nu-mi spusese că o du-rea ceva. Am sunat-o pe Simona, dar nu mi-a răspuns. Evident, se supărase, așa că m-am dus la ea acasă. Mi-a deschis mama ei, cu o falcă în cer și una în pământ:.
— Simona nu mai există pentru tine, derbedeule!
— Doamnă, vă rog, trebuie să îi transmiteți ceva… știu că e supărată pe mine, dar nu am putut ajunge să ne întâlnim din cauza mamei, i s-a făcut rău… Era să moară…
— Ghinionul tău să îți pierzi și mama, și iubita în aceeași zi! Simona a avut un accident grav!
Mi-a închis ușa în nas. Eram disperat. Nu înțelegeam ce vrusese să spună. Am sunat iar la ușă, dar nu mi-a mai deschis.Atunci, am început să alerg ca nebunul de la un spital la altul și să întreb dacă aveau internată o pacientă pe nume Simona Drăgan. Nu am reușit să dau de ea. Eram ca un leu în cușcă. Spre seară, mi-a sunat mobilul. Era Simona.
— Ești bine, draga mea? Te-am căutat prin toate spitalele din oraș!
— Radu, mi s-a întâmplat ceva ciudat. Am plecat de acasă ca să mă întâlnesc cu tine. Trebuia să mergem să vedem apartamentul, nu?
