Momente sfâșietoare pentru Kamara. Fiul lui a fost operat din nou. În ce stare se află micuțul

Băiețelul cântărețului Kamara, Leon, a suferit a șasea intervenție chirurgicală după ce la scurt timp după naștere a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală gravă. Micuțul se află la tratament în Spania unde medicii l-au supus unei noi operații.

Componentul trupei Alb Negru luptă până în pânzele albe pentru viața și sănătatea fiului său, făcând eforturi uriașe ca cel mic să aibă parte de o viață normală. Kamara a mărturisit că ultima intervenție la care a fost supus micuțul a decurs bine și a durat circa 30-40 de minute.

Leon urmează să revină în țară, însă peste trei luni este nevoit să se întoarcă din nou în Spania pentru un tratament intensiv. Băiețelul mai are nevoie de câteva intervenții cu celule stem pentru a putea merge singur, fără niciun fel de ajutor

Fiul lui Kamara, operat pentru a șasea oară. Cum se simte Leon

„A fost bine. S-a trezit mai plângăcios așa cum e normal de altfel, după anestezie. Acum așteptăm să vedem asta în decursul timpul când o să vină doctorul la control în România. Va veni în România să-l vadă pe Leon (…) peste 3 luni mai venim la un tratament intensiv.

Intervenția a durat 30 de minute – 40, cam așa cu tot, dar ni l-au adus după o oră”, a declarat Kamara într-un interviu pentru postul de televiziune Antena Stars, relatează spynews.ro.

Leon are nevoie de o serie de intervenții chirurgicale, tratamente costisitoare și luni întregi de kinetoterapie ca într-o bună zi să fie un copil normal. Ambii părinți fac eforturi supraomenești ca micuțul să aibă parte de o viață normală.
Leon, diagnosticat cu paralizie cerebrală la scurt timp de la naștere

Oana, fosta soție a lui Kamara, a mărturisit în trecut că micuțul a venit pe lume la 36 de săptămâni, însă medicii nu l-au băgat la incubator. Leon a suferit un stop cardio-respirator, aceasta fiind cel mai probabil cauza problemelor de sănătate.

Fosta parteneră de viață a artistului s-a ocupat în primii 3 ani numai de creșterea micuțului care are probleme pe partea motorie, în sensul că nu merge. Leon nu este independent și are în permanență nevoie de ajutorul unui adult. Băiețelul are aproape 6 ani, dar poartă pampers și se folosește numai de o mână.
„Când Leon s-a născut au fost niște probleme. Are o formă de paralizie cerebrală și mi-a fost foarte greu. Nu știam pe cine să dau vina, nu voiam să caut o vină. E foarte greu să accepți că copilul tău are probleme sau că e mai special.

Eu am observat la naștere. S-a născut la 36 de săptămâni și probabil din cauză că nu l-au băgat la incubator a suferit un stop cardio-respirator, iar din această cauză au apărut aceste probleme. Face acum o terapie, are o evoluție, din punct de vedere mental e foarte bine, foarte inteligent.
Pe partea motorie sunt probleme, încă nu merge, nu e independent. Eu am ales să stau lângă Leon timp de 3 ani, nu făceam altceva”, spunea Oana în urmă cu 2 ani, relatează fanatik.ro