Nicolae Ciucă, veste bună pentru români. „După 6 luni, avem cea mai mare creştere economică din UE şi peste 90 miliarde de euro pentru dezvoltarea României”

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi că România are cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană şi peste 90 de miliarde de euro la dispoziţie pentru dezvoltarea ţării.

Nicolae Ciucă a prezentat bilanţul guvernării în prima jumătate a anului 2022, la Liga Aleşilor Locali organizată de PNL la Braşov.

„Discutăm despre o radiografie a primelor 6 luni de guvernare şi putem să punem la dispoziţie datele şi cifrele rezultatelor guvernării. Am amânat evaluarea miniştrilor şi secretarilor de stat cu o lună, pentru că la finele lunii iunie trebuie prezentate toate jaloanele şi ţintele semestrului 1, iar îndeplinirea acestora, pentru a avea un parcurs coerent al PNRR, reprezintă un indicator important în evaluarea miniştrilor şi secretarilor de stat.

Am demarat acţiuni concrete, în primele şase luni de zile, pentru realizarea tuturor obiectivelor din programul de guvernare. Pas cu pas ne apropiem de atingerea tuturor obiectivelor propuse. Astăzi, după 6 luni, avem cea mai mare creştere economică din UE şi peste 90 miliarde de euro pentru dezvoltarea României. România este o ţară sigură, cu cele mai puternice garanţii de securitate. Această siguranţă de care ne bucurăm acum, în care criza provocată de agresiunea ilegală a Rusiei, garanţia ne e conferită de apartanenţa la UE şi NATO, desigur şi de parteneriatul strategic cu SUA, ceea ce oferă protecţia ţării noastre şi mai ales a cetăţenilor”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit News.ro.

Premierul a amintit despre multiplele crize apărute concomitent şi a subliniat că pachetul Sprijin pentru România conţine măsuri aplicate de Guvern pentru a sprijini populaţia.

„În contextul suprapunerii crizei date de pandemie, de preturile la energie şi de agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, Guvern a oferit românilor pachetele de măsuri ce au menirea de a face posibilă continuare investiţiilor, precum şi protejarea celor vulnerabili şi afectaţi de creşterea preţurilor. În acest sens avem pachetul Sprijin pentru România. Spuneam la ziua PNL că preocuparea noastră principală sunt investiţiile şi investim acum. Trebuie să investim acum, doar aşa putem să asigurăm funcţionarea economiei româneşti”, a punctat şeful Executivului.