Noua formulă de calcul a pensiilor: cu cât vor crește, de fapt. Exemplul dat de șeful Casei de Pensii

Români așteaptă marea recalculare a pensiilor. La acest moment se află în desfășurare procesul de digitalizare a dosarelor de pensie. Autoritățile spun că acesta va fi finalizat în decembrie 2022. Ulterior, toate pensiile românilor vor fi recalculate, pentru a fi eliminate toate inechitățile dintre pensionari. Șeful Casei de Pensii a explicat cum se face calculul pensiei.

Cum se face calculează pensia
Daniel Baciu, cel care ocupă funcția de șef al Casei de Pensii din România a declarat la Antena 3 căcă la evaluarea și recalcularea pensiilor sunt foarte importante stagiul de cotizare și numărul de puncte realizat de beneficiar. Toate datele sunt introduse într-un format electronic nou, apoi fiecare dosar în parte este verificat.

Pentru ca toată lumea să înțeleagă modalitatea de calcul, șeful Casei de Pensii a explicat plecând de la cazul unui bărbat care a lucrat aproape 30 de ani în tricotaje.

Bărbatul are un stagiu de 38 de ani, o lună și 20 de zile și are un total de puncte de 23,81575. A lucrat în tricotaj, efectiv a lucrat 22 de ani și 24 de zile în grupa a doua, respectiv cinci ani în condiții normale.

După 27 de ani de muncă, în momentul de față a ajuns la un punctaj mediu de 0,8164 pe care îl înmulțim cu valoarea actuală a punctului de pensie de 1586 de lei și vedem că are în jur de 1.500 de lei.

Cât vor crește pensiile după marea recalculare
Iată ce trebuie să știe românii care se așteaptă la creșterea pensiei după marea recalculare: cei care au acelaşi stagiu de cotizare trebuie să aibă aceeaşi pensie, iar cei care au pensia inferioară trebuie aduși la nivelul pensiei superioare. Șeful Casei de Pensii a explicat că această recalculare urmărește eliminarea inechităților din sistem.

Daniel Baciu a subliniat faptul că la aceeași contributivitate, trebuie să avem același cuantum în plată. După recalculare, pensiile vor crește cu până la 200 de lei. Au fost descoperite deja câteva cazuri de inechitate în sistem. De exemplu doi pensionari tapițeri de profesie, unul cu pensie de 2000, celălalt cu pensie de 2200, deși aveau aceeași aceeași contributivitate.

Reamintim faptul că Ministrul Muncii a anunțat că până la acest moment au fost digitalizate 2,3 milioane de dosare de pensii. Acestea au fost introduse în sistem pe categorii de stagii. Potrivit spuselor sale, până la finalul acestui an ar trebui să fie finalizat întregul proces de digitalizare.