O femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ucrineancă pentru a obține bunuri gratis. Aceasta are dosar penal după ce s-a prezentat la un centru unde existau bunuri alimentare și nealimentare pentru refugiați și a cerut produse, sub pretextul că este persoană care a fugit din Kiev, Ucraina, de frica războiului.
O femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ucrineancă pentru a obține bunuri gratis. Aceasta a fost raportată poliției de un cetățean din Sibiu care este organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina.
Bărbatul s-a prezentat la Poliția Sibiu și a spus că o femeie necunoscută s-a prezentat la un punct de colectare din municipiul Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Ucraina, l-ar fi rugat să-i doneze mai multe bunuri alimentare și nealimentare
Poliția din Sibiu a afirmat că s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani.
Cercetările continuă la nivelul Poliției municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Dauna, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, conținea bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare. Prejudiciul a fost recuperat de la femeia din Sibiu.
Suma pe care o va primi fiecare refugiat care vine în România
S-au stabilit costurile pe care le va primi fiecare refugiat care va veni în România.
Așadar, pentru cei care vor locui în spațiile asigurate de insituțiile statului prețul va fi de 50 de lei de persoană, iar pentru refugiații care vor sta în alte spații, prețul va fi de 100 de lei de persoană.