Pierce Brosnan și soția lui au sărbătorit 25 de ani de când sunt împreună. Cât de adorabil punctează actorul momentul!

La 65 de ani, actorul Pierce Brosnan este un bărbat împlinit. Deși a trecut prin momente traumatizante după moartea primei sale soții, a avut curajul să iubească din nou.

Iar Universul l-a răsplătit, dovedindu-se că a făcut alegerea corectă. Keely Shaye Smith, de profesie jurnalist, îi e alături de 25 de ani.

Joi, actorul a postat pe Instagram o fotografie în care își îmbrățișează soția și în care îi mulțumește pentru cei 25 de ani de dragoste.

‘Mulțumesc pentru iubire, dragostea mea din ultimii 25 de ani și de acum înainte’,

scrie el pe Instagram, terminându-și postarea cu o inimioară și o floare, semn că e un bărbat complet,

care poate fi deopotrivă periculos și șarmant în rolul agentului 007 din seria James Bond, dar și un romantic incurabil, cu inimă de copil.

Prima soție a murit de cancer ovarian, iar actorul a suferit cumplit

Pierce Brosnan și Keely Shaye Smith au început să se întâlnească la mijlocul anilor 90, iar în august 2001 s-au căsătorit.

Anterior, Pierce fusese căsătorit cu Cassandra Harris, însă actrița a murit de cancer ovarian după 11 ani de căsnicie, în decembrie 1980.

Pentru actor, moartea soției sale a fost o traumă în sine. Keely a fost cea care l-a ajutat să se vindece.

L-a cunoscut pe actor prin prisma meseriei sale. Pierce a pornit la drum cu Keely foarte nesigur, neștiind dacă va mai putea să iubească vreodată.

De atunci însă, călătoria celor doi durează, Pierce și Keely formând unul dintre cele mai bine sudate cupluri de la Hollywood.

De altfel, Keely se ține departe de lumina reflectoarelor, însă întotdeauna e cu un pas în spate, sprijinindu-și soțul în tot ce face.

Tată a cinci copii, din care doi adoptați
Pierce Brosnan este tatăl a cinci copii. Sean este rezultat din prima căsătorie.

Tot în timpul primei căsătorii i-a adoptat pe Charlotte și pe Chris, copiii Cassandrei.

Din păcate, Charlotte a murit din cauza aceleiași boli care a ucis-o și pe mama sa, cancerul ovarian. Din al doilea mariaj au rezultat doi fii: Paris și Dylan, care amândoi practică modellingul.