Un bărbat din Buzău a trăit și trăiește o poveste de viață impresionantă, destinul său fiind schimbat dramatic în urmă cu trei decenii. Ducea o viață absolut normală, avea planuri de viitor, iar fiecare zi, în simplitatea ei, avea o frumusețe indiscutabilă. Numai că, în câteva fracțiuni de secundă, totul s-a năruit.
Un accident de tren l-a transformat pe ”Domnul Daniel” într-un prizonier al unei vieți la care nu se gândise niciodată. Fără picioare și fără o mână, bărbatul a fost nevoit să înceapă o altă viață, confruntându-se nu numai cu indiferența unor semeni, dar și cu răutatea altora.
Este un adult care are, acum, înălțimea unui copil, iar acesta a mărturisit reprezentanților Asociației ”Povestea mea” că a trecut prin tot și toate din momentul în care totul s-a schimbat în viața sa. Nu s-a mai putut angaja, a dormit pe unde a apucat, chiar propria familie l-a privit cu alți ochi după accident și l-a dat afară din casă.
”Atunci când singura ta dorinţã este o canã cu ciorbã, restul nici nu mai conteazã. Are puţin peste un metru şi o poveste de viaţã care ar zgudui din temelii pe oricine! În urmã cu 30 ani a cãzut din tren, viaţa s-a întors la 180 grade şi nimic nu a mai contat. Nici planurile fãcute nu pãreau sã mai prindã contur. Dintr-un om cu un viitor în faţã, dl. Daniel s-a transformat într-un adult de înalţimea unui copil.
Respins de trecãtori, a fost nevoit sã îndure cele mai mari umilinţe pentru a supravieţui. «Am stat în gãri, sub poduri, pânã şi propria familie ne-a dat afarã din casã! Nu sunt perfect dar am suflet ca şi dvs!»
De fel din jud. Buzãu, a cãutat alinare în fiecare oraş din ţarã, oameni binevoitori care aveau sã-l trateze ca pe un om obişnuit. «Aş fi muncit şi eu dar cine angajeazã un om ca mine?». Lacrimile ghidau suferinţa cãtre o poveste neştiutã. Lângã dânsul, ducându-şi suferinţa, se afla şi soţia acestuia!”, scriu reprezentanții Asociației ”Povestea mea” pe pagina de socializare.
”Nu i-am vãzut niciodatã defectul, a fost omul meu întreg şi perfect”
Soția ”Domnului Daniel” spune, la rândul ei, că a fost ”sfătuită” de copii să îl ducă pe bărbat într-un azil. Numai că n-a putut face așa ceva, a rămas lângă el, recunoscând că i-a fost greu, dar era bărbatul ei.
Îl vede și acum”perfect” pe ”Domnul Daniel”, chiar dacă l-a cărat, de multe ori, în spate, împărțind suferința la doi.
“«Copiii mi-au zis sã-l duc într-un azil şi apoi sã mã întorc acasã. Credeţi cã am putut? I-am rãmas alãturi, dacã a fost rãu, a fost al meu. Dacã a fost bun, m-am bucurat de el! Nu i-am vãzut niciodatã defectul, a fost omul meu întreg şi perfect, chiar dacã a trebuit sã-l car în spate ca pe un copil!»
Apoi, au început sã plângã ca şi când cineva ar fi dat un semnal. Retrãiau momentele de suferinţã şi toate acele clipe neplãcute. «Nu am mai mâncat ceva gãtit de cel puţin 8 ani! Avea gust, ce pot spune. Câţiva trecãtori ne-au spus cã vã putem gãsi aici şi am aşteptat!» La final, ne-am strâns în braţe şi le-am promis cã o bunã perioadã de vreme, masa caldã le va fi asiguratã. Atât pentru ei, cât şi pentru toţi cei care şi-au pierdut sufletul sub acoperişul gãrii!”, mai scriu reprezentanții Asociației ”Povestea mea”.
