Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, s-a vaccinat la centrul de vaccinare de la Spitalul de Urgență MAI „Dimitrie Gerota” din București.
Raed Arafat face parte din categoria persoanelor care au beneficiat de vaccinul anti-COVID, potrivit libertatea.ro. Acesta a fost imunizat, iar totul a decurs conform protocolului.
„Este un gest de normalitate, abia am așteptat să pot să mă vaccinez, am făcut vaccinul public, să arăt că ce e recomandat facem și noi. Vaccinul voluntar, est un vaccin sigur, gratuit. Dacă cât mai mulți îl facem, reușim să ajungem într-o cât mai apropiată normalitate”, a declarat Raed Arafat.
Potrivit datelor puse la dispoziția Centrului Național de Vaccinare de către Institutul Național de Sănătate Publică, ieri, 10 ianuarie, alți 5.993 de români au fost imunizați.
De la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer/BioNTech 108.294 de români au fost imunizați, iar numărul acestora se află în creștere.
A patra tranșă de vaccin Pfizer a ajuns pe Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, dar și pe aeroporturile din Timișoara și din Cluj.
Un total de 150.150 de doze de vaccin au fost distribuite la Institutul Cantacuzino din București și la centrele regionale din țară.
În afara Capitalei, vaccinurile sunt distribuite și către cele șase centre regionale din țară, acestea având congelatoare cu o capacitate mare, care pot asigura păstrarea în condițiile cerute, întrucât vaccinul Pfizer/BioNTech trebuie transportat și depozitat la o temperatură de minus 80 de grade.