România devine o forță mondială! Lovitura care ne pune pe harta bogaților

România devine o forță mondială! Țara noastră se apropie cu pași decisivi de momentul în care va fi pusă pe harta bogaților. Anunțul a fost făcut chiar de premierul Nicolae Ciucă.

Suntem aproape să devenim o adevărată forță pe harta celor mai dezvoltate economii ale lumii. Țara noastră este la un pas de momentul admiterii în OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).

Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă. Într-un mesaj transmis luni seară pe pagina sa de Facebook, prim-ministrul a explicat că din acest organism fac parte cele mai dezvoltate economii ale lumii.

„România se apropie de momentul admiterii în OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), organism din care fac parte cele mai dezvoltate economii ale lumii. Membrii OCDE dețin 90% din investițiile străine directe și 70% din producția și comerțul mondial”, a precizat Ciucă.

Decizia luată de premierul Nicolae Ciucă
El a spus că România se află pe drumul aderării, pe care s-a înscris din 28 iunie.

„Pentru pașii tehnici care urmează, am convocat Comitetul Interministerial pentru coordonarea aderării la OCDE, pentru a analiza stadiul pregătirii României pe drumul aderării, pe care ne-am înscris ferm în 28 iunie.

Toate instituțiile statului implicate în proces trebuie să își asume, în mod profesionist, responsabilitățile care le revin și să elaboreze un cadru legislativ în acord cu normele organizației, precum și să aplice reformele necesare”, a spus prim-ministrul pe Facebook.

Avantajele aderării României la OCDE
El a explicat care vor fi avantajele pentru țara noastră în clipa în care va deveni membru în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

„Ca membru al OCDE, România va fi recunoscută pe plan internațional ca mediu investițional de încredere, stabil și predictibil, iar cetățenii vor vedea o calitate crescută a interacțiunii cu instituțiile administrației publice”, a punctat Nicolae Ciucă.

Românii vor putea avea parte de o mai bună funcționare a instituțiilor publice
Amintim că, în urmă cu câteva zile, Nicolae Ciucă a mai transmis un mesaj important în acest sens.

El a spus, atunci, că toate instituțiile cu atribuții în domeniu își vor asuma responsabilitățile în procesul de aderare a României la OCDE, atât prin elaborarea cadrului normativ adecvat, cât, mai ales, prin aplicarea reformelor. Este importantă corelarea acestor demersuri cu cele de implementare a reformelor din PNRR.

Nicolae Ciucă a mai precizat că prin procedurile de lucru cetățenii vor putea avea parte de o mai bună funcționare a instituțiilor publice.

„Folosind procedurile de lucru care sunt deja standarde recunoscute la nivelul partenerilor din statele dezvoltate, vom putea oferi cetățenilor noștri o mai bună funcționare a instituțiilor publice, iar mediului de afaceri un cadru mai predictibil”, a spus șeful Guvernului.