Rugăciunea de la final de an. Când trebuie să o rostești

Acum la final de an este bine ca fiecare credincios să citească o rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu.

Una dintre cele mai puternice rugăciuni care se rostesc în aceste zile este cea de mai jos și te va ajuta să începi anul cu mulțumire în suflet și cu credință în cele sfinte.

Cea mai puternică rugăciune de mulțumire la final de an
Această rugăciune poate fi rostită în ultimele zile ale anului, în special în momentele de liniște, în care vei reflecta la tot ceea ce ai realizat în anul care tocmai a trecut.

Aprinde o lumânare și rostește-o cu toată credința că anul care vine va fi unul cel puțin la fle de bun, cu sănătate și împlinirile la care visezi.

Aceasta este una dintre cele mai vechi rugăciune de mulțumire, care se rostește nu numai la final de an, ci de fiecare dată când ești recunoscător pentru tot ce ai primit de la bunul Dumnezeu

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul nostru, Dumnezeule a toată milosti­vi­rea și îndurarea, Care ai ne­­măsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oa­meni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mul­țu­mire pentru binefa­cerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.

Te slă­vesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțu­mesc și cu smerenie mă rog nemăsu­ratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu.

Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțu­mire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Ta­tălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” Sursa mesajedinsuflet