Rugaciunea zilei de Marti

Doamne Dumnezeul meu!

Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare.

Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.

Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite

Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El
AMIN