Rusia este una dintre țările care și-au închis granițele cel mai devreme și au făcut bine. Epidemia nu a ajuns într-un stadiu atât de avansat ca în țări precum China, Italia sau Spania. Află din articolul de mai jos ce se întâmplă cu granițele Rusiei.
Rusia își menține granițele închise. Nu oferă termen fix pentru ridicarea interdicției
Premierul Rusiei, Mihail Mișustin a anunțat miercuri că se prelungește interdicția de intrare a cetățenilor străini în țară. Această măsură rămâne în vigoare până când se va îmbunătăți situația epidemiologică provocată de pandemia de Covid-19, conform EFE.
Premierul a declarat:
„Până pe 30 aprilie sunt în vigoare restricţiile pentru intrarea străinilor în ţara noastră. Astăzi am semnat o dispoziţie care extinde acest termen până când se va încheia lupta contra infecţiei COVID-19.”
Acesta a mai precizat că această măsură cuprinde mai multe excepții pentru anumite categorii specifice cum ar fi specialiștii în întreținere și reparații ale echipamentelor importate. Această măsură a fost luată pentru a diminua impactul negativ al epidemiei asupra activității industriale în Rusia.
Premierul a cerut ministerelor să vină cu soluții pentru a redresa economia și mai ales, măsuri de asistență pentru cetățeni. Economia rusă este afectată de două lucruri: epidemia de coronavirus și prăbușirea industriei petrolului.
Președintele Vladimir Putin a avertizat marți că Rusia nu a ajuns la vârful epidemiei. A prelungit până pe 11 mai vacanța obligatorie decretată pentru toată luna aprilie.
Conform datelor oficiale, în Rusia s-au depistat miercuri 100.000 de cazuri de Covid-19 și decesele au ajuns la 972, potrivit Agerpres.
Maiorul Sergei Sobyanin a declarat că Moscova va începe să construiască spitale temporare ce vor conține 10.000 paturi pentru pacienții de coronavirus, conform The Moscow Times.
De asemenea, un grup care voia să vândă 100 de ventilatoare contrafăcute a fost prins în urma unei confruntări armate în afara Moscovei. Rusia este a opta cea mai afectată țară de pandemie din lume, conform The Moscow Times.