Italia a decis, astăzi, să aplice noi măsuri vizavi de românii care ajung acolo, în contextul creșterii accelerate a numărului de cazuri noi din țara noastră.
Astfel, s-a hotărât extinderea perioadei de carantină cu încă 14 zile pentru toate persoanele care sosesc din România și Bulgaria pe teritoriul italian.
Măsura a fost luată de autoritățile din Italia din cauza evoluției pandemiei Covid-19 în țara noastră. Ministerul Sănătății din Peninsulă nu a stabilit o nouă dată de expirare, însă, cel mai probabil, o nouă evaluare va fi făcută pe 15 august.
Și Grecia a impus restricții
Creşterea numărului de infectări înregistrate in România în ultima lună a dus la înăsprirea condiţiilor de călătorie în mai multe ţări. Țări precum Italia, Grecia sau Cipru au introdus restricții pentru români încă din cursul acestei săptămâni, unele dintre ele chiar aseară.
Grecia este ultima țară care ne-a impus restricții. De pe 28 iulie, și cine vă merge cu avionul vă trebui să prezinte un test COVID. Testul trebuie să nu fie făcut cu mai mult de 72 ore de momentul în care se intră pe teritoriul Greciei.
Cipru ne-a impus mai multe restricții: o autorizație de călătorie, obținută în prealabil, care presupune completarea unui chestionar COVID și introducerea datelor de zbor, test PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte.
În continuare, există state care interzic complet intrarea românilor pe teritoriul lor: Lituania, Finlanda, Moldova.
Danemarca cere dovada unei rezervări de cel puțin 6 nopți și, dacă vrei să călătorești în Islanda, ori te autoizolezi, ori prezinți un test negativ. scrie ombun.net