Premierul României, Florin Cîţu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că de la 1 iunie se poate discuta
„despre revenirea la normalitate”, urmând să fie constituit un comitet interministerial pentru stabilirea măsurilor care ar putea fi luate de la acea dată.
Premierul a declarat, de asemenea, că până la finalul lunii iulie poate fi atins obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate.
Acesta a mai precizat că la paşaportul COVID, sau certificatul verde, nu se va aplica în România pentru deschiderea economiei şi a turismului.
”Este foarte important să înţelegem măsurile luate şi să vedem ce facem în perioada următoare.
Cerusem o analiză de la supermarketuri referitoare la ce se întâmplă cu traficul în timpul zilei, la fiecare oră şi voiam o analiză în care se ia în calcul şi contextul. Analiza durează mai mult, dar vom avea şi această analiză.
Astăzi voi anunţa constituirea unui comitet interministerial care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României.
Acesta este primul jalon pentru revenirea la normalitate. Comitetul va fi în coordonarea premierului. Fiecare ministru va discuta cu cei din domeniul său şi va veni cu soluţii.
Campania de vaccinare, ştiţi foarte bine, mă uit, iau în calcul lunile aprilie şi luna mai, în aceste două luni vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România, la finalul lunii mai vom avea poate
5 milioane de persoane vaccinate şi în scenariul optimist chiar 6 milioane de români vaccinaţi.
5 milioane de persoane vaccinate reprezintă peste 50% din populaţie care va fi vaccinată. Putem vorbi la sfârşitul lunii mai de revenirea la normalitate.
Este nevoie şi am spus-o şi la întâlnirea cu cultele, este nevoie de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural.
Aşa cum arată lucrurile astăzi, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la finalul lunii iulie.
Dar toată lumea trebuie să meargă să se vaccineze. Am făcut tot ce este posibil. Vorbeam de finalul lunii septembrie, acum putem avea 10 milioane de români vaccinaţi la finalul lunii iulie.
Aşa cum arată lucrurile acum, merg în direcţia corectă. Din păcate, însă, numărul persoanelor programate este de 700.000.
Am ajuns într-o zonă de platou. Pe Bucureşti avem o stabilizare în ultimele zile. În judeţul Timiş scade.
Măsurile pe care le-am luat dau rezultate. Să aveţi răbdare.
1 iunie este primul pas pe care îl văd. Nu înseamnă o deschidere 100%.
Acest comitet va include toate ministerele. Mă gândesc să includem şi asociaţii şi patronate. Avem timp să pregătim deschiderea. Şi am arătat clar că atunci când ai discuţii, rezultatele sunt bune.
Aveţi încredere că vom trece peste această perioadă. Este acelaşi mesaj pe care îl transmite şi preşedintele Klaus Iohannis. Vaccinarea este singura soluţie.
Mai exact vom vedea după întâlnirea comitetului care vor fi măsurile. Eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare. Începe sezonul de vară, aş vrea să avem o vacanţă mult mai bună şi mai sigură.
În România nu se va aplica certificatul verde, românii urmând să meargă fără acesta în vacanţă.
Avem două luni de zile în care să ne pregătim şi sunt sigur că vom găsi soluţii pentru toţi operatorii economici”, a declarat premierul român.