Cum arată acum Flori, fetița din Vaslui care a fost hrănită doar cu pufuleți și ceai! E de o frumusețe rară

În decembrie 2014, cazul Florentinei, fetița salvată din ghearele morții de medici după ce mama sa a hrănit-o zi de zi doar cu ceai și pufuleți, a șocat și revoltat întreaga țară.

Din fericire, anii au trecut, iar Flori, așa cum este alintată de familia adoptivă, este acum un copil fericit.
Pentru Maia Tudose, medicul de la Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași și soțul său nu a fost deloc ușor să o facă să treacă peste experiența traumatizantă de care a avut parte, dar faptul că micuța începuse deja să-i iubească la fel de mult ca pe proprii săi părinți i-a făcut să nu renunțe niciodată.

Flori, fetița din Vaslui hrănită doar cu ceai și pufuleți este fericită alături de familia adoptivă.

„Nu ne-am gândit atunci să o adoptăm în mod cert – pur și simplu ne-am atașat de ea. Plimbările au fost multe și din ce în ce mai dese. Ea avea deficiențe de vorbire și trebuia preluată de un centru de plasament pentru copii cu handicap.
Din momentul în care am auzit că am putea să pierdem am luat hotărârea de a face ceva și am reușit asta prin plasamentul de urgență în vederea adoptării”, a povestit Dragoș Tudose, tatăl adoptiv al fetiței, la Antena 3.

Acum, fetița are 10 ani, știe că este adoptată și nu o deranjează absolut deloc acest lucru. Ba chiar se simte fericită alături de cei pe care nu ezită să-i numească „mamă” și „tată”. De curând, familia a decis să îi arate pozele făcute în 2014, când a fost adusă în stare critică la spital.

Chiar dacă inițial a avut un șoc la vederea imaginilor din acea perioadă și a început să plângă, s-a liniștit în momentul în care Maia și Dragoș Tudose au consolat-o și i-au promis că nu o vor părăsi niciodată.

Cei doi soți au ținut ca micuța să afle întreaga poveste de la ei, și nu „de pe Internet”.
„Am avut aceste discuții, mai ales că, înainte să încheiem procesul de adopție, a trebuit să îi spunem că este adoptată, pentru că ne-au pus cei de la Protecția Copilului să facem asta. Am apelat la un psiholog și s-a făcut o povestioară pe care să o înțeleagă.

Dar, destul de recent, acum câteva luni, da, i-am arătat, pentru că trebuie să îi arătăm. Mai bine îi arătăm noi și îi spunem, îi povestim, decât să afle ea pe Internet.
A început să plângă… Când s-a văzut, a început să plângă, s-a liniștit, dar, da, a început să plângă destul de tare. Am luat-o în brațe, am ieșit în oraș numai noi doi cu ea.”, a mai dezvăluit Dragoș Tudose.
Cum a reacționat micuța la aflarea veștii că părinții adoptivi vor avea proprii copii

Un moment cu adevărat dificil a fost acela în care soții Tudose au devenit părinți de gemeni. Deși se temeau de reacția fetiței, nu mică le-a fost mirarea când au constatat că fetița se înțelegea de minune cu frățiorii săi mai mici.
Asta și pentru că nu s-a simțit nicio clipă neglijată, deși nu este copilul lor biologic.

„În prima perioadă a creșterii copiilor, a gemenilor – în primele șase luni de zile, fiind mai greu și având o atenție mult mai mare către ei –, atunci da, a încercat să îmi atragă atenția.
Venea tot timpul, tot timpul avea ceva de întrebat. Cu timpul, și-a dat seama că nu primează tot timpul gemenii și că avem timp și pentru ea și avem timp și pentru ea, s-a mai liniștit”, a povestit soțul Maiei Tudose. Sursa fanatik.ro