Spor de 85% la salariu. Cine sunt bugetarii care aproape îşi dublează veniturile

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o HG prin care se acordă condiţii de muncă deosebit de periculoase, în procent de până la 85%, personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care se ocupă de pacienţii cu coronavirus.

Spor uriaș pentru angajații din secțiile COVID. ”La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat astăzi, 25.05.2022, proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018”, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

Ministrul de Finanţe anunţă cine îşi poate amâna plata ratelor la bănci: „Nu e o măsură pentru toată lumea”
Sursa citată a precizat că prin acest act normativ se creează cadrul legal de compensare financiară a riscurilor la care este supus personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care are în îngrijire pacienţi diagnosticaţi cu virusul SARS-CoV-2, pe perioada situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6 din Legea 136/2020.

”Astfel, se acordă sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 55% până la 85%, personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care este implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspecţi şi confirmaţi cu COVID-19 pe durata situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 16 – 22 mai, au fost confirmate 166 de cazuri COVID cu varianta Omicron, din care 165 sunt variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare.

Conform INSP, până la data de 22 mai au fost confirmate 5.613 cazuri cu varianta Omicron. Dintre acestea, la 2.292 a fost detectată sub-varianta BA.2 (41%).

În săptămâna 16 – 22 mai nu a fost detectat niciun caz cu sub-variantele BA.4 şi BA.5.

De asemenea, până la data de 22 mai au fost confirmate 5.958 de cazuri COVID cu varianta Delta, dar niciunul în săptămâna 16 – 22 mai. Dintre cele 5.958 de cazuri cu varianta Delta, la 94 a fost detectată sub-varianta AY.4.2.

Până la data de 22 mai au fost raportate la INSP – CNSCBT un număr de 13.936 de secvenţieri, din care 166 în săptămâna 16 – 22 mai.

Cele 166 de secvenţieri au fost raportate de Institutul Cantacuzino (94) şi Institutul „Matei Balş” (72).

Potrivit INSP, până la data de 22 mai rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare a fost de 96%.

Un număr de 434 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 57 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 18.000 de teste, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.843 teste RT-PCR (2.626 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.217 la cerere) şi 13.235 teste rapide antigenice.

Ministerul Sănătăţii: 434 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore

Conform Ministerului Sănătăţii, 54 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În total, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.907.210 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 45 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.097.225 teste RT-PCR şi 10.016.303 teste rapide antigenice.